MOLDOVA AR PUTEA ELIMINA RESTRICȚIILE LA IMPORTUL DE CEREALE ȘI OLEAGINOASE DIN UE

28 jan 2025
Guvernul Republicii Moldova analizează posibilitatea eliminării restricțiilor la importul de cereale și oleaginoase provenite din Uniunea Europeană. După 16 luni de aplicare a licențelor provizorii impuse de Guvernul Recean, un proiect de modificare a legislației, promovat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), propune excluderea acestor reglementări pentru produse originare din UE, scrie Mold Street.
 
Potrivit MAIA, măsura este necesară pentru armonizarea legislației naționale cu normele europene și pentru a facilita comerțul cu UE, principalul partener comercial al Republicii Moldova.
 
Un alt argument al MAIA este diferența semnificativă de prețuri între piața UE și cea din Moldova. De exemplu:
  • Grâul: 250 euro/tonă în UE, comparativ cu 190 euro/tonă în Moldova;
  • Porumbul: 230 euro/tonă în UE, față de 180 euro/tonă în Moldova;
  • Floarea-soarelui: 600 euro/tonă în UE, față de 500 euro/tonă în Moldova.
 
Această discrepanță a descurajat importurile masive din UE.
 
Amintim că restricțiile la import au fost introduse în octombrie 2023, ca răspuns la protestele fermierilor locali, care invocau concurența importurilor ieftine, mai ales din Ucraina, în contextul războiului. Scopul principal al măsurilor era protejarea producători locali și menținerea unor prețuri competitive pe piața internă.
 
În timp, însă, această politică a generat efecte negative. Potrivit unui raport al Centrului Expert-Grup, licențierea provizorie a importurilor a dus la scăderea exporturilor de produse cu valoare adăugată, precum uleiul vegetal, în favoarea exportului de materie primă. De asemenea, măsura a fost calificată drept un „derapaj de la principiile economiei libere” și a afectat respectarea angajamentelor față de Organizația Mondială a Comerțului, mai scrie sursa.
 
Dacă proiectul de lege va fi adoptat, importurile din UE nu vor mai necesita licențe provizorii, deschizând astfel calea pentru o integrare economică mai profundă cu partenerii europeni. Decizia vine în contextul în care Republica Moldova continuă să-și alinieze legislația cu normele UE, având ca obiectiv facilitarea comerțului și atragerea de noi oportunități pentru industria agroalimentară.
 
Autoritățile urmează să dezbată propunerea în următoarele luni, decizia finală fiind una importantă pentru viitorul agriculturii moldovenești și relațiile comerciale cu UE.
loading ...