DE CE PEPENII VERZI ȘI GALBENI NU FRUCTIFICĂ: Explicații și soluții

În cultura pepenelui, atât verde (Citrullus lanatus), cât și galben (Cucumis melo), legarea fructelor constituie un moment critic care influențează direct productivitatea și eficiența economică a exploatării. În anumite condiții de vegetație, se observă o frecvență ridicată a avortării florilor femele sau a lipsei totale a formării fructului, fenomen care ridică semne de întrebare privind tehnologia aplicată și condițiile de mediu.
 
Cauzele acestei probleme sunt multiple și interconectate. Una dintre cele mai importante este polenizarea deficitară. Dat fiind că pepenele este o specie monoică, cu flori masculine și feminine pe aceeași plantă, transferul polenului este esențial pentru fecundare și, implicit, pentru formarea fructului. În majoritatea cazurilor, acest proces este realizat de insectele polenizatoare, în special albinele. Absența lor, cauzată fie de aplicarea inadecvată a tratamentelor fitosanitare, fie de lipsa plantelor nectarifere în proximitate sau de condițiile meteorologice nefavorabile, compromite fecundarea. În sistemele protejate, unde circulația insectelor este limitată, polenizarea manuală rămâne o soluție eficientă și accesibilă pentru menținerea unei bune legături florale.
 
O altă cauză agronomică relevantă este reprezentată de stresul termic și de umiditatea atmosferică ridicată. Temperaturile sub 18°C sau cele care depășesc 35°C afectează viabilitatea polenului, reducând capacitatea de fecundare. De asemenea, umiditatea excesivă împiedică aderența polenului pe stigmat, iar variațiile bruște de temperatură din timpul zilei determină avortarea florilor în plină dezvoltare. Aceste probleme pot fi gestionate printr-un control atent al microclimatului, în special în culturi protejate, prin aerisire, umbrire parțială și menținerea unui regim de udare constant.
 
Pe lângă factorii climatici, nutriția joacă un rol esențial în reglarea echilibrului vegetativ-reproductiv. Excesul de azot conduce la o dezvoltare vegetativă excesivă, în detrimentul proceselor de înflorire și fructificare. Carențele de fosfor, potasiu și microelemente, în special bor, pot reduce fertilitatea florilor sau pot împiedica dezvoltarea completă a ovarelor. Aplicarea de fertilizanți cu un raport echilibrat între N, P și K, adaptat fazei de înflorire, precum și fertilizarea foliară cu bor, sunt intervenții recomandate pentru susținerea unei legări eficiente a florilor.
 
Nu în ultimul rând, trebuie menționată și maturitatea fiziologică a plantei. În primele faze de dezvoltare, florile pot apărea înainte ca planta să fie capabilă, metabolic, să susțină formarea fructului. Acest dezechilibru poate fi accentuat de stresul hidric, deficiențele radiculare sau atacurile fitopatogene. Stabilizarea regimului de irigație, aplicarea bioregulatorilor și menținerea unui bun status fitosanitar la nivelul sistemului radicular sunt esențiale în această etapă.
 
Legarea deficitară a florilor la pepeni este un fenomen complex, care necesită o abordare integrată din punct de vedere agronomic. Monitorizarea atentă a factorilor de mediu, corectarea nutriției și susținerea polenizării reprezintă pași esențiali în asigurarea unei producții stabile și de calitate în cultura pepenelui.