În luna iunie, pe lăstarul în creştere apar 5-6 lăstari anticipaţi în funcţie de asociaţia soi/portaltoi. La sfârşitul perioadei de vegetaţie lăstarii anticipaţi devin ramuri anuale bine dezvoltate. Primăvara vergile neramificate cu o înălţime de 80–120 cm de la locul altoirii, cu muguri viabili bine dezvoltaţi, nu se scurtează în zona de cornare. După dezmugurire se orbesc mugurii de pe trunchi la o înălţime de 60–70 cm, se aleg 2 muguri bine dezvoltaţi în vârful vergii, iar următorii 4-5 muguri se orbesc.
Acest procedeu favorizează creşterea lăstarului de prelungire a axului central, evită etajarea naturală şi permite obţinerea lăstarilor cu unghi mare de ramificare.
Pentru stimularea formării lăstarilor, pe axul central se execută incizii deasupra mugurilor selectaţi, la 8-10 cm unul de altul, spiralat în jurul axului. În caz că se dezvoltă ambii muguri terminali, se selectează un lăstar bine crescut pentru prelungirea axului, iar al doilea lăstar se suprimă. Lăstarul de prelungire a axului stimulează creşterea ramurilor laterale spre periferia coroanei şi nu permite micşorarea unghiului de inserţie a lăstarilor faţă de axul pomului. Când lăstarii laterali ating lungimea de 10–15 cm, aceştia sunt direcţionaţi orizontal cu ajutorul cleştelor de rufe, scobitorilor sau al legăturilor efectuate la un unghi de 60o de la poziţia vertical. Atunci când lăstarii s-au lemnificat sub unghiul necesar faţă de axul central, cleştele de rufe se scot sau se instalează mai aproape de vârful lăstarului pentru a mări unghiul de înclinaţie.
Atunci când pentru plantare se folosesc pomi cronaţi, de unu sau doi ani, cu ramuri normale sau anticipate, primăvara, în faza de dezmugurire, ramura de prelungire a axului central se scurtează în cazul în care depăşeşte lungimea de 80–90 cm, iar ramurile laterale, care au mai mult de 20 cm, se scurtează la 2-3 muguri vegetativi (10–15 cm) de la bază. Poziţia dominantă a axului stimulează creşterea ramurilor scurtate spre zona periferică a coroanei.
Ramurile de pe trunchi se suprimă la o înălţime de 60– 70 cm. Pentru a favoriza creşterea lăstarului de prelungire şi a exclude formarea concurenţilor pe axul central şi a ramificaţiilor de ordinele I şi II se orbesc 4-5 muguri axiali situaţi sub cei 2 terminali. În primul an de vegetaţie se obţin cca 6-10 lăstari bine distribuiţi pe axul central. La începutul lunii iulie (peste cca 50-60 de zile de la dezmugurire) se scurtează până la 15 cm lăstarii formaţi pe ramurile scurtate din primăvară. Această operaţie este necesară pentru a facilita apariţia ramificaţiilor noi în perioada de vegetaţie a aceluiaşi an, asigurând astfel formarea mai rapidă a coroanei pomilor.
În anul II, primăvara, în faza de dezmugurire se scurtează până la 15 cm toate ramurile anuale crescute pe ax şi pe ramurile de ordinul I după intervenţia din vară, păstrând intactă ramura de prelungire a axului central. Scurtarea ramurilor anuale are drept scop atât garnisirea coroanei cu ramuri, cât şi normarea mugurilor florali şi vegetativi ce s-au format la baza lor, realizarea unui raport optim între fructe şi frunze, intrarea timpurie pe rod, obţinerea recoltelor înalte de fructe calitative în anii următori.
În anul doi se efectuează aceleaşi lucrări de formare ca şi în anul precedent. În faza de dezmugurire pe axul central se alege un mugure bine dezvoltat, pentru ramura de prelungire a axului, iar următorii 4-5 muguri se orbesc; în caz de necesitate se efectuează incizii deasupra mugurilor, tăind vasele liberiene şi 2-3 inele din alburn. Lăstarii de 10–15 cm lungime, formaţi pe axul pomului, de asemenea se palisează cu ajutorul cleştelor de rufe, scobitorilor sau al legăturilor efectuate la un unghi de 60o de la poziţia verticală. În anul doi de vegetaţie pe axul pomului se formează cca 8-10 lăstari distribuiţi pe spirală în jurul lui.
După 50-60 de zile de la dezmugurire, se face o a doua intervenţie, scurtând până la 15 cm toţi lăstarii formaţi în coroană. Lăstarii ce îndesesc coroana şi au o poziţie nefavorabilă se suprimă la cep. Săgeata axului central nu se scurtează, aceasta având rolul de a stimula creşterea şarpantelor spre exterior cu un unghi mare de inserţie.
Ciupitul lăstarilor nu doar dublează numărul acestora pe ramurile obţinute în anul precedent, ci şi stimulează formarea mugurilor floriferi la baza lor şi intrarea mai timpurie a pomilor pe rod.
În anul III, primăvara, ramura de prelungire a axului central se tratează ca şi în anul precedent, în ce priveşte orbirea, selectarea şi stimularea mugurilor. Sunt păstrate ramurile anuale bine dezvoltate şi amplasate în spaţiu, care se scurtează până la 15 cm de zona de inserţie. Scurtarea repetată a ramurilor temperează dominanţa apicală a cireşului, distribuind vigoarea pomului pe 2-4 sau mai multe creşteri cu vigoare moderată. Ramurile slabe ce se suprapun parţial, sau, care atârnă şi au unghiuri ascuţite, se suprimă.
În perioada de vegetaţie, în cazul când în coroană se formează creşteri viguroase, mai lungi de 80–90 cm, până la mijlocul lunii iunie se poate de ciupit vârful lor, pentru a i se asigura pomului o ramificare bună, a favoriza formarea şi intrarea lor pe rod. În anul III pomul are o coroană formată din 25-30 de şarpante plasate uniform pe ax.
În anii următori, după ce coroana este formată, cu ajutorul tăierilor de producţie se menţine coroana conform parametrilor proiectaţi, precum şi echilibrul dintre creşte-re şi rodire. Acesta din urmă (echilibrul fi ziologic) se realizează prin întinerirea eşalonată a ramurilor de semischelet la lemn de 4-5 ani în funcţie de soi şi starea pomilor.
Tăierile de reînnoire se efectuează prin scurtarea ramurilor de semischelet la cep până la 15–20 cm, stimulând astfel apariţia pe cepul respectiv a creşterilor noi. Trebuie să ţinem cont de faptul că atât ramurile viguroase, cât şi cele cu creştere slabă nu sunt productive şi ele trebuie eliminate din coroană. Ramurile cu vigoare moderată, expuse la lumină, sunt cele pe care se formează fructele de cea mai bună calitate.
Menţinerea coroanei conform parametrilor proiectaţi poate fi asigurată prin tăierea ramurilor groase, ce depăşesc jumătate din vigoarea ramurilor pe care cresc, şi a celor orientate spre verticală, la cep de 15–20 cm, pentru a putea fi transformate în ramuri de semischelet. Corectarea unghiurilor de înclinaţie şi direcţionarea şarpantelor se face prin metoda dublei tăieri sectoriale în perioada de vegetaţie sau în uscat.
Primăvara, ramura anuală se scurtează la un mugure interior, cu excepţia cazurilor când această operaţie a fost efectuată în vara precedentă. Mugurele interior evoluează într-un lăstar viguros, iar mugurele exterior, situat mai jos – într-un lăstar orientat spre orizontală la periferia coroanei, care va deveni ramură de prelungire a şarpantei. În anul următor ramura vertical şi viguroasă se suprimă la inel sau se scurtează la ciot până la 10–15 cm şi apoi creşterea se transferă la o ramură orientată spre orizontală.
Ramurile de semischelet se reînnoiesc periodic, astfel încât să existe un echilibru între ramurile fructifere şi cele ulterior roditoare, păstrând în fiecare an o suprafaţă optimă de fructificare în coroană. Reîntinerirea în cazul pomului de cireş dă rezultate bune dacă este corelată cu aplicarea optimă a fertilizanţilor şi efectuarea irigărilor.
Concluzii
Pomul reprezintă un trunchi de 60–70 cm înălţime şi un ax central bine dezvoltat. Pe axul central se dezvoltă constant, în formă de spirală, 25-30 de ramuri de semischelet şi de rod, care o dată la 3-4 ani se reînnoiesc prin rotaţie. Pomii conduşi astfel au înălţimea de 2,5–3 m, iar diametrul coroanei la bază variază între 1,5 şi 2,5 m. Distanţa de plantare e de 4–5 m între rânduri şi de 2–2,5 m – între pomi pe rând. Pentru plantaţiile intensive de cireş se folosesc pomi altoiţi de unu sau doi ani sub formă de vergi, cu ramuri anuale, rezultate din lăstari anticipaţi, sau cu ramuri normale. Toate intervenţiile, cum ar fi tăierea şi recoltarea fructelor, se efectuează de pe suprafaţa solului.
Majoritatea fructelor (70–80%) se culeg fără scară, iar pentru cele din zona superioară a coroanei se folosesc scări mici de cca 1–1,2 m înălţime.
Rezultatele obţinute în urma utilizării sistemului de formare a coroanei tip „fus subţire” cu diferite variante de aplicare sunt: productivitate înaltă şi fructe de calitate, eficienţă ridicată şi costuri reduse de producţie. Acest sistem se recomandă pentru conducerea pomilor cu vigoare slabă şi medie ale soiurilor standard altoite pe portaltoaiele Edabriz, Gisela 5 şi Gisela 6.
Bibliografie: Valerian Bălan, în Revista „Pomicultura, Viticultura şi Vinificaţia”