Pentru unii agricultori cea mai mare provocare este obținerea unei recolte bune, însă pentru Nicolae Pascal, fermier din satul Negureni, raionul Telenești, adevărata provocare începe după recoltare. Datorită tehnologiilor moderne implementate în livadă și producțiilor ridicate, o mare parte din cireșele recoltate ajung la export, deoarece piața internă nu poate absorbi volume atât de mari, scrie NordNews.
Piața din Republica Moldova este una mică. Chiar dacă eu, ca producător, aș încerca să vând într-o singură zi un camion de 20 de tone de cireșe pe piața internă, cred că este imposibil. Practic exportăm în toate direcțiile. Avem piețele tradiționale, exportăm și în Europa, iar în prezent dezvoltăm relații și cu țările asiatice, chiar dacă încă nu am început livrările către această destinație, afirmă Nicolae Pascal.
Antreprenorul activează în pomicultură de peste 15 ani. Primele livezi au fost înființate în 2010, iar exploatația s-a extins constant. În prezent, aceasta cuprinde aproape 100 de hectare de livezi, dintre care 27 de hectare sunt ocupate de cireși. În plantații mai sunt cultivate și cais, măr și prun, toate în sisteme intensive de producție.
Potrivit fermierului, dezvoltarea unei livezi moderne presupune investiții considerabile.
Pomii sunt aduși din străinătate, deja crescuți, și au un preț foarte ridicat. La acestea se adaugă sistemele de irigare, plasele de protecție și celelalte tehnologii necesare. Investițiile pot depăși chiar și 70 de mii de euro pe hectar, spune Nicolae Pascal.
Chiar dacă tehnologia reduce multe riscuri, condițiile climatice rămân un factor care nu poate fi controlat. În acest an, înghețurile târzii de primăvară și ploile abundente au afectat o parte din producția de cireșe.
Ploile și înghețurile timpurii au afectat soiurile timpurii de cireș în proporție de 20–30%, iar în unele cazuri chiar până la 50%. Fructele s-au crăpat și s-au deteriorat, iar această cultură este foarte capricioasă, explică agricultorul.
Exploatația agricolă asigură locuri de muncă pentru aproximativ 40 de angajați permanenți, iar în perioada recoltării numărul acestora crește prin angajarea zilierilor, necesari pentru culesul fructelor.
