Un nivel optim de bor în plantă asigură desfășurarea corectă a proceselor fiziologice implicate în reproducere. Acesta contribuie la germinarea polenului și la creșterea tubului polinic, procese fără de care fecundarea nu poate avea loc în mod eficient. În lipsa borului, chiar și în condiții favorabile de înflorire, legarea fructelor este redusă.
Din punct de vedere metabolic, borul are un rol important în reglarea transportului și utilizării glucidelor. Acesta facilitează deplasarea zaharurilor din frunze către organele de creștere și depozitare – fructe, semințe sau rădăcini. Astfel, plantele reușesc să susțină dezvoltarea uniformă a fructelor și acumularea de substanță uscată.
Borul este activ în special în zonele cu creștere intensă – meristemele apicale, mugurii florali, frunzele tinere și vârfurile rădăcinilor. De asemenea, contribuie la dezvoltarea normală a sistemului radicular și la formarea nodozităților la leguminoase, având un rol indirect în nutriția azotată a culturilor.
Un alt aspect important este interacțiunea borului cu calciul. Acesta participă la formarea pereților celulari și la stabilitatea membranelor, influențând rezistența plantelor la stres abiotic (secetă, temperaturi extreme) și biotic (boli).
Efectele deficitului de bor în plantații
Carenta de bor se manifestă în special la nivelul organelor tinere, unde procesele de diviziune celulară sunt intense. Printre simptomele frecvente se numără:- necrozarea țesuturilor apicale și stagnarea creșterii;
- dezvoltarea anormală a lăstarilor, cu internoduri scurte și aspect de tufă;
- reducerea numărului de flori fertile și legare slabă a fructelor;
- căderea prematură a florilor și fructelor tinere;
- deformarea frunzelor și apariția petelor necrotice;
- dezvoltarea slabă a sistemului radicular;
- maturare neuniformă a fructelor.
În plantațiile pomicole, deficitul de bor este asociat frecvent cu probleme de calitate, precum fructe deformate, goluri interne sau sensibilitate crescută la stres hidric. De asemenea, afectarea țesuturilor vasculare limitează transportul nutrienților către zonele cu transpirație redusă, cum sunt mugurii și frunzele tinere.
Aportul de bor trebuie corelat cu fenofazele critice ale culturilor, în special înainte de înflorire și în perioada de formare a fructelor. În aceste etape, necesarul este crescut, iar disponibilitatea redusă în sol poate limita semnificativ potențialul de producție.
În condițiile solurilor cu pH ridicat, conținut scăzut de materie organică sau perioade de secetă, borul devine mai puțin disponibil pentru plante. De aceea, monitorizarea atentă a nutriției și aplicarea corectă a fertilizanților cu bor contribuie la stabilitatea producției și la obținerea unor fructe de calitate superioară.