Dacă pandemia de coronavirus a fost indiscutabil cea mai mare problemă a întregii omeniri în anul 2020, atunci pentru sectorul agrar moldovenesc seceta a fost cea mai gravă problemă a anului precedent. Lipsa precipitațiilor, începând cu vara 2019 până în aprilie 2020 (peste 10 luni de lipsă de precipitații) a afectat dramatic rezervele de umiditate din toate orizonturile solului, creând o situație fără precedent în istoria recentă a țării noastre. Nici vara anului 2020 n-a fost prea bogată în ploi, ducând astfel la un colaps al culturilor anuale în special în zonele sudice și centrale ale țării, agricultorii fiind confruntați cu o situație nemaintâlnită. Din păcate, autoritățile n-au fost la nivel pentru a veni cu soluții, Statul fiind strâmtorat de un legislativ dominat de interese politice obscure și de o lipsă generală de viziune asupra lucrurilor, dar și cu o administrare a țării puternic viciată de pandemie.



Cultura nucului a mai suferit și în rezultatul unor înghețuri anormal de severe, cu intensități de până la -13C la începutul lunii aprilie. Acest fenomen a fost foarte distructiv pentru fâșiile de aliniament alcătuite din pomi de nuc, dar și pentru foarte multe livezi înființate cu soiuri mai timpurii asupra cărora aceste minime de temperatură au avut un puternic impact atât asupra recoltei, cât și asupra elementelor de scheletul de până la 4 ani. În rezultat, recolta globală în Moldova a scăzut considerabil și cu certitudine pentru încă cel puțin următorii doi ani. Se estimează pierderi de recoltă de 30-50%, dar vom ști care este situația reală prin aprilie-mai 2021 când cifrele din export vor fi cunoscute. Toate aceste realități sunt elemente ale unei adevărate crize a sectorului care nu poate să nu fi lăsat o amprentă serioasă asupra nuciculturii din țara noastră. Dar, să fie totul atât de grav precum pare? Sau există și un licăr de lumină la capătul acestui lung și tenebros tunel?
Se vorbește despre necesitatea adoptării unui alt model de dezvoltare a culturii nucului în Moldova de aproape 10 ani. Procesul durează pentru că multora dintre cei implicați în acest domeniu le ia prea mult timp să înțeleagă că fără obținerea rapidă a unei producții naționale de nuci de calitate în livezi, care să poată cel puțin să compenseze cele cca 35-40 000 tone (în coajă) pe care acest plai le-a produs în anii de glorie ai sectorului. Acea producție se obținea în fâșiile de aliniament care astăzi se află într-un declin marcant. 2020 a demonstrat că, indiferent de pandemie și efectele sale nefaste asupra economiei globale, asupra logisticii, comerțului internațional și turismului, nuca moldovenească își poate menține locul său sub soare pe arena mondială, atunci când este de calitate. Acest an a fost unul care a trecut ca printr-o sită multe sectoare ale economiei și multe afaceri din acele sectoare. Unele s-au menținut, în timp ce altele s-au prăbușit. Au rezistat cele puternice. Iar livezi plantate cu soiuri învechite, la distanțe de plantare foarte mari, cu o absență totală a unui plan de protecție și de fertilizări, cu o lipsă totală de infrastructură post-recoltă și cu oameni slab pregătiți pentru a-și administra corect afacerile și care așteaptă să le vină cumpărătorii la poartă pentru a procura producția, sunt toate elemente ale unui sector nepregătit și se apropie mai degrabă de un model falimentar de (agri)biznes.

Cu toate acestea, succesul pe care l-a obținut Moldova ca țară producătoare de nuci este unul destul de rezonant. Calitățile organoleptice de excepție proprii nucilor crescute pe pământ moldovenesc, capacitatea noastră de a crește un produs cu puțini intranți chimici, proximitatea geografică de spațiul economic european și parteneriatele de peste 20 de ani pe care le avem cu acel spațiu, relațiile comerciale cu multe țări din Orientul Mijlociu sunt doar câteva din ingredientele unui dezvoltări durabile ale sectorului. Dacă vom adăuga perseverență, profesionalism, responsabilitate și încredere, formula va deveni completă.

Sursa: nucialtoiti.md