SEZONUL CULESULUI A ÎNCEPUT, DAR DILEMA EXPORTULUI ESTE ÎNCĂ NEREZOLVATĂ. Ce spun producătorii de cireșe?

07 jun 2022
În pofida condițiilor climaterice nefavorabile și a înghețurilor târzii de primăvară, roada de cireșe din acest an, deși în cantități mai mici pe alocuri, va fi una de calitate. Durerea cea mare a producătorilor este însă comercializarea. Din cauza drumului mult mai anevoios pe care trebuie să-l parcurgă cireșele până a ajunge pe piețele de desfacere și a costurilor mari de transport, cumpărătorii nu au luat încă o decizie finală. Exportatorii nu sunt siguri că fructele pot ajunge la destinație în stare bună pentru a fi comercializate.

Ion Tulei, producător de fructe de la sudul Moldovei povestește că în această vară are cireșe de o calitate cum nu a mai avut în toată activitatea sa, dar, deși în câteva zile trebuie să înceapă culesul, nu știe încă cui le va vinde.

Roada este foarte bună. Nu am avut așa calitate înaltă la cireșe cred că niciodată. Avem cireșe care vor fi coapte peste, 4, 5 zile și au deja calibrul de 34 -35 mm. Pentru cireșe asta este ceva ieșit din comun.

Vineri sau sâmbătă vom începe culesul. Dacă vorbim despre direcții de export, încă suntem în ceață totală. Sunt doritori, mulți cumpărători însă se gândesc, vor să mai vină, să se mai uite, dar concret nimeni nu spune nimic, încă aștept răspunsuri. Ducem tratative și cu țările europene, și cu Rusia, orice direcție e binevenită. Totuși, cea mai mare problemă este logistica. Sper totuși să găsesc un cumpărător până la sfârșitul săptămânii. Nici referitor la preț nu avem o claritate, a declarat pentru AGROMEDIA, Ion Tulei.  



Producătorii din regiunea de nord a țării susțin că deși temperaturile negative, au afectat livezile în proporții destul de mari, calitatea cireșelor rămase este bună.

Dan Vornices, agricultor din Raionul Briceni cultivă cireșe din soiuri mai târziu. În livada sa, culesul ar trebui să înceapă în aproximativ 20 de zile. În urma înghețului, a rămas doar cu 40% din roadă, dar de calitate înaltă, susține fermierul.

Cumpărători la cireșe sunt și prețul sperăm să fie bun pentru că sunt puține. Problema este în roadă, în jur de 60-70 la sută a înghețat. Credem că anul acesta se va duce în Europa, în Rusia este foarte scump transportul. Deși suntem exportatori, sperăm să avem cumpărători cu preț bun și să vindem cireșele de pe loc, a declarat Dan Vornices, pentru AGROMEDIA.



Perspectivele exportului de cireșe moldovenești au fost discutate în cadrul unei mese rotunde virtuale dintre Moldova Fruct, membrii asociației – producători de cireșe și echipamente USAID Agricultura Performantă în Moldova. Potrivit Moldova Fruct, unul dintre cele mai slabe elemente pentru producătorii noștri este lipsa echipamentului post-recoltare, cum ar fi pre-răcire, sortare și ambalare, cu posibilitatea de a păstra lanțul frigorific. Sortarea manuală care o putem oferi – nu satisface nevoile de moment pe piețele europene și asiatice. 

Totodată, ambalajul pentru cireșe rămâne în continuare o veriga slabă. Folosim în continuare lăzile standard de lemn (cu sau fără marcaj). Însă, sunt furnizori ce pun la dispoziție cutii de carton de dimensiuni 30x40x35, cu o capacitate de 5-7 kg de cireșe.

Astfel, sa decis că în perioada următoare, în parteneriat cu furnizorii de ambalaj să se lucreze asupra modelelor de cutii de carton cu celule închise de 2 și 5 kg, în principal pentru comerțul cu amănuntul, dar și pentru a testa folosirea pungilor cu atmosferă modificată.
loading ...