Reducerea (normarea) numărului de inflorescenţe
Dacă pe butuc există un număr prea mare de inflorescenţe, acestea se dezvoltă neuniform, strugurii rămân mici, cu boabele inegale ca mărime, având o coacere eşalonată. Pentru prevenirea acestor neajunsuri, trebuie înlăturată o parte din inflorescenţe, corespunzător cu starea biologică a butucului. Reducerea numărului de inflorescenţe se aplică la butucii unde acestea apar în număr prea mare faţă de vigoarea lor sau la butucii cărora li s-a atribuit o sarcină de rod prea mare la tăierea în uscat. Prin efectuarea acestei lucrări, se urmăreşte asigurarea unui număr normal de ciorchini pe butuc, care să poată beneficia de condiţii bune de hrănire pentru creşterea şi maturarea boabelor. Numărul inflorescenţelor ce trebuie păstrat pe un butuc normal dezvoltat depinde atât de condiţiile climatice, agrotehnica folosită (tăiere, conducere, fertilizare), cât şi de soi. Orientativ, pe butuc pot fi lăsate: până la 15 inflorescenţe, la soiurile ce necesită coarde lungi şi ai căror struguri ating, în medie, 300-500 grame; până la 25 de inflorescenţe la soiurile cărora li se lasă la tăiere coarde de lungime mijlocie şi ai căror struguri ajung la 200-300 de grame.
Dacă din diferite motive (îndeosebi o pornire slabă în vegetaţie) pe butuc nu există numărul de inflorescenţe amintit, se renunţă la efectuarea operaţiei. Asigurarea încărcăturilor recomandate se realizează prin lăsarea a 1-2 inflorescenţe pe fiecare lăstar bine dezvoltat, care depăşeşte cu cel puţin 30 cm ultimul ciorchine rămas. De obicei se păstrează inflorescenţele de la baza lăstarilor, din care rezultă strugurii cei mai aspectuoşi şi bine formaţi. Momentul suprimării inflorescenţelor se alege în mod diferenţiat. De regulă, operaţia se execută înainte de înflorit, astfel încât prisosul de asimilate rezultat să poată contribui la mărirea dimensiunilor inflorescenţelor rămase şi la sporirea numărului de flori fecundate. Există totuşi câteva cazuri în care se recomandă ca operaţia de normare a inflorescenţelor să fie amânată până imediat după fecundare (legare): la soiurile viguroase cultivate pe soluri compacte; la soiurile cu defecţiuni florale. În toate aceste cazuri, imediat după fecundare se suprimă inflorescenţele cu diformităţi, cele necorespunzătoare ca mărime sau poziţie, precum şi cele cu un număr prea mare de flori nefecundate. Inflorescenţele de pe copili trebuie îndepartate cu ocazia efectuării legatului al doilea şi al treilea al lăstarilor sau cu ocazia dirijării acestora printre sârmele spalierului. Normarea inflorescenţelor pe butuc poate conduce la dublarea greutăţii strugurilor rămaşi, ca urmare a unei hrăniri mai abundente de către un număr sporit de frunze ce revine pentru o inflorescenţă.
Cârnitul lăstarilor
Este operaţia care constă în suprimarea totală a vârfurilor lăstarilor (cu şi fără rod) în etapa creşterii lor încetinite. Nu trebuie cârniţi lăstarii destinaţi marcotelor şi nici cei porniţi din cepi, care servesc la obţinerea elementelor de formare a butucilor. Scopurile urmărite. În afara reglării creşterii şi fructificării (comună tuturor operaţiilor în verde), prin cârnit se urmăresc şi alte scopuri, cum ar fi: stoparea prematură a creşterii lăstarilor în vederea utilizării mai economice a substanţelor plastice; redistribuirea corespunzătoare a substanţelor plastice (existente şi în curs de elaborare) dinspre vârfurile lăstarilor (aflate în creştere şi socotite ca „parazite“) spre punctele laterale de creştere; se favorizează astfel diferenţierea mugurilor şi maturarea lăstarilor; micşorarea umbririi frunzişului din etajul superior; evitarea şi diminuarea meierii la viţele viguroase; uşurarea accesului în vie pentru întreţinerea solului şi mai ales pentru executarea tratamentelor fitosanitare în plantaţiile cu conducere joasă şi cu lăstarii liberi.
Timpul de cârnire. În practică, podgorenii recurg la cârnit fie după ce lăstarii în creştere au depăşit înălţimea ultimei sârme a spalierului, fie când aceştia s-au mănat. Astfel, viile sunt cârnite la începutul lunii iulie sau la jumătatea acesteia, adică prematur. Un cârnit prematur şi prea sever este o operaţie total neraţională; înlăturarea unui mare umăr de frunze activstimulatoare provoacă pierderi de recoltă de 20-30%. În plus, coacerea strugurilor este stânjenită, iar cantitatea de zaharuri acumulată rămâne mult sub normal. Ca urmare, se obţin vinuri slab alcoolice şi cu aciditate mare. De aici şi zicala din bătrâni: „Cârneşti mult, culegi puţin“. Momentul favorabil se plasează spre sfârşitul etapei de creştere încetinită a lăstarilor şi el coincide în practică cu intrarea în pârgă a strugurilor. În funcţie de condiţiile climatice ale anului, momentul se plasează în a doua jumătate a lunii august.
Intensitatea cârnitului. Majoritatea cercetătorilor şi practicienilor recomandă efectuarea cârnitului la frunza a 5-a de deasupra ultimului strugure. În contradicţie cu afirmaţiile lui K. Stoev, că dublarea numărului de frunze nu ar aduce modificarea importantă a cantităţii de zaharuri acumulate, cercetările româneşti au dovedit contrariul: conţinutul în zahăr al strugurilor creşte o dată cu sporirea numărului de frunze rezervat pe lăstar. De altfel, fenofaza în care se cârneşte raţional şi intensitatea operaţiei se bazează pe obsevatia că, în a doua jumătate a perioadei de vegetaţie, frunzele cele mai active fotosintetic sunt cele aflate în poziţiile 10-25 (Magdalena Iacob). Ca atare, un cârnit raţional se execută abia de la a 16-a frunză în sus. În concluzie, cârnitul trebuie executat numai la soiurile viguroase şi în anii cu exces de precipitaţii, pentru a înlesni aerisirea butucilor. Efectuat mai devreme de intrarea strugurilor în pârgă sau prea sever (mai mult de 5-7 frunze din vârf), cârnitul determină o intensificare a emiterii copililor şi un consum neraţional de asimilate, afectând negativ producţia de struguri şi gradul de maturare al coardelor. (I. Alexandrescu) Deci, pentru viile familiale se recomandă suprimarea vârfurilor lăstarilor împreună cu 5-7, cel mult 8-10 frunze (după caz). Operaţia se execută cu ajutorul foarfecilor de vie sau, şi mai bine, cu al unora pentru tuns garduri vii.
Sursa: agrimedia.ro
În articolul precedent, OPERAŢII ÎN VERDE LA VIŢA-DE-VIE. Cum se fac corect în funcție de soi?, puteți găsi informații despre operațiunile în verde: plivitul lăstarilor, ciupitul, copilitul, legatul lăstarilor, copcitul.
OPERAŢII ÎN VERDE LA VIŢA-DE-VIE. Normarea inflorescenței. Cârnitul