VINUL MOLDOVENESC, SAVURAT ȘI APRECIAT LA BUCUREȘTI

18 sep 2023
În acest weekend, la București s-a desfășurat Festivalul Vinului, eveniment dedicat sectorului vitivinicol din Republica Moldova. La cea de-a 3-a ediție a festivalului, oaspeții au avut ocazia să deguste vinuri de la 44 de crame moldovenești, să descopere mai multe despre istoria vinului din Moldova și să se bucure de atmosfera evenimentului.
 
În discursul său, Ambasadorul R. Moldova în România, Victor Chirilă, a menționat că vinurile din Republica Moldova reprezintă o mândrie națională, fiind printre cele mai importante produse de export ale economiei noastre.


 
La Festival Vinului, organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova în România, au participat Viceprim-ministrul, ministrul agriculturii și industriei alimentare Vladimir Bolea, Secretarul de stat Andrian Digolean, Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului Elizaveta Breahnă, Consilierul economic al ambasadei Lucia Mursa, reprezentanții USAID Moldova, înalți demnitari și oficialități din România.
 
Remarcăm cu bucurie că Festivalul devine o platformă notorie de promovare a vinurilor noastre. Numărul vizitatorilor este tot mai mare la fiecare ediție. Performanțele înregistrate de vinificatorii moldoveni în ultimii 10 ani sunt de apreciat și de încurajat, a menționat viceprim-ministrul Vladimir Bolea.


 
Evenimentul s-a bucurat de un număr mare de vizitatori. Cu vinurile albe, roșii ori roze, dulci sau seci, și nenumărate tipuri de spumante, vinificatorii moldoveni au impresionat sute de oameni. Cei mai curioși au gustat din licori și au cumpărat și pentru acasă.
 
În primele 7 luni ale anului 2023, Republica Moldova a exportat cu 35% mai mult vin decât anul trecut, iar valoarea exportului a crescut cu 40%.
loading ...