VINURILE NOASTRE VOR DEVENI ȘI MAI CELEBRE. Cristina Frolov a avut o întrevedere cu Luigi Moio. Ce au stabilit oficialii

19 jul 2021

Brandul vinicol „Wine of Moldova. A legenda live” va fi mult mai apreciat, iar țara noastră va deveni mai cunoscută pentru producția de vinuri de calitate în întreaga lume. Acest lucru devine posibil grație schimbului de informații și unei colaborări mai strânse între ONVV și Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), entitate mondială de referință a sectorului vitivinicol international ce promovează un mediu propice inovării științifice și tehnice.
 

În același timp, țara noastră și produsele vinicole vor beneficia de toate platformele necesare pentru o vizibilitate maximă în rândul comunității internaționale de specialitate. Un prim efect așteptat va fi atingerea unei cote mai mari a exporturilor de vinuri moldovenești peste hotarele țării. Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele setate și activitățile bilaterale care vor fi întreprinse în următorii ani și care au fost formulate pe parcursul întrevederii dintre directorul ONVV și noul președinte al OIV, Luigi Moio, profesor în oenologie la Universitatea din Napoli, Italia, ales în funcție pentru un mandat de 4 ani, la cea de-a 19-a ediție a Adunării Generale a OIV.
 
Potrivit Cristinei Frolov, director ONVV, „țara noastră se bucură de aprecierea comunității internaționale de specialitate, iar acest lucru ne încurajează și mai mult să întreprindem noi activități, ce țintesc creșterea calității vinurilor moldovenești. Indubitabil, în câțiva ani, la nivel internațional, brandul vinicol de țară „Wine of Moldova” va fi sinonim al vinurilor de înaltă calitate cu un „terroir” deosebit. Pe parcursul întrevederilor, reprezentanții OIV, partenerii noștri externi, și-au arătat deschiderea de a susține țara noastră în eforturile sale de a valorifica și mai mult instrumentele și platformele de promovare disponibile pentru țările vinicole mici, precum este Moldova.”
 
Întrevederile au loc în contextul în care, pentru perioada mandatului său, directorul ONVV, Cristina Frolov, își propune să dezvolte patru axe strategice. Este vorba despre promovarea brandului de țară; identificarea de noi oportunități de export; dezvoltarea durabilă a industriei; consolidarea capacității instituționale.
 
Menționăm că R. Moldova a devenit membră a Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) în 1992. Actualmente  comunitatea numără 46 de state membre, recunoscute pentru producția vinicolă ce înglobează peste 80% din din cantitatea mondială de vin.
 
loading ...