ANATOL NEBUNU: „Succesul apicultorului se ascunde în cunoștințele pe care le are și pe care le aplică”

28 oct 2021
Anatol Nebunu, membru FARM și directorul executiv al organizației teritoriale din Cahul, împreună cu alți 10 antreprenori au creat Cooperativa ”APILIFE” – proiect și mecanism lansat cu suportul și expertiza specialiștilor FARM. În cadrul cooperativei, antreprenorii își propun să ambaleze și comercializeze mierea. Iar pentru realizarea acestui obiectiv, au reușit să obțină o finanțare din partea IFAD, cu ajutorul echipei FARM. Iar din banii obținuți, au cumpărat mai multe utilaje pentru procesarea mierii.
 
Spuneți-mi, vă rog cum funcționează o Cooperativă?

La noi cooperativa e de întreprinzător, nu e cooperativă de producere. Cooperativa nu produce, membrii cooperativei sunt cei care produc, apoi ne furnizează produsul, materia primă. Iar noi, la cooperativă o ambalăm și o vindem cu plus valoare. Deocamdată o să încercăm să ne afirmăm pe piața internă, dar planificăm să ieșim și pe cea externă. Cooperativa poate vinde atât mierea ambalată cât și angro.
Producători de miere sunt mulți la sud, dar nu colectează nimeni miere. Din acest motiv noi și ne-am gândit să formăm o cooperativă ca să-i ajutăm pe membrii noștri să câștige plus valoare la acest produs strategic, pentru Republica Moldova.
 
Când urmează să înceapă procesul de lucru a Cooperativei? 

Procesul merge din 2019, de când noi ne-am format, dar acum suntem deja gata de procesat mierea.
 
Care este echipamentul de care dispuneți pentru a începe procesul?

Avem aici o centrifugă, complet automatizată, una dintre cele mai moderne posibile de achiziționat. Centrifuga are spațiu rezervat pentru 48 de rame și are 7 programe. Programul nu rupe fagurii, îi rotește pe o parte, pe alta, aproximativ timp de 5 minute. Și uite așa rapid, toată mierea e extrasă, dar depinde și de regimul programului.
Restul utilajelor sunt pentru a împacheta mierea de albine în borcane. Pentru mierea polifloră, care se cristalizează, avem alt dispozitiv, este o cameră de încălzire, la care temperatura se ridică până la 40 de grade. Dacă mierea e cristalizată, se pune în utilajul acesta o perioadă de timp. Se menține aceeași temperatură și mierea se face mai lichidă. Asta este prima etapă prin care trece mierea, aici este pregătită să fie transportată la alte dispozitive. După încălzire, mierea trece printr-o pompă specială pentru mierea de albine, care o transportă dintr-un dispozitiv în altul. Avem un aparat care ne ajută să facem mierea polifloră mai lichidă. Să nu fie tare în borcan, să fie mai ușor de extras. Mierea polifloră formează cristale, dar acest dispozitiv le mărunțește, fără să distrugă proprietățile. Tot aici avem filtru prin care trece mierea, să nu rămână impurități.
Și ultimul dispozitiv este dozatorul pentru miere. Acesta ne permite să facem gramaj diferit, de la 20 grame, până la 1,2 kg. Pentru viitor mai avem nevoie de un echipament pentru împachetarea mierii în pliculețe. Cu toate că și în borcănașe e bine, dar este necesitate și de plicuri.
 
De unde luați borcanele pentru ambalare?

Ambalajul l-am găsit deja. Sunt companii din Chișinău care aduc în cantități mai mari, angro. Au diferite borcane, de diferit volum. Cel mai greu cred că este să te decizi care volum o să meargă pe piață. Trebuie să te conduci după necesități, totuși. La început cred că o să punem mai multe feluri de vase, cu diferit volum, dar mai târziu, o să vedem care mai bine se cumpără.
 
Aveți o etichetă a cooperativei?

Da, avem un logo pe care l-am elaborat, dar urmează să fie puțin perfectat.
 
Dar este cerere pe piață de miere?

Este! La noi la Cahul se vinde tot - și în pachețele și în borcane, se vinde în restaurante, cafenele. De miere au nevoie și la școli și la grădinițe.
 
Povestiți-ne despre activitatea dumneavoastră de apicultor

Eu personal mă ocup cu apicultura aproximativ de 10 ani. În această perioadă am acumulat experiență și doresc să încercăm să vindem noi cu puterea noastră. De produs mierea ne-am învățat, dar trebuie să putem și să vindem.
 
Câți stupi aveți și câtă miere produceți pe an?

Eu nu produc așa mult, aproximativ 1,5 tone de miere. Noi însă suntem mai mulți și producem până la 10 - 20 de tone și asta mă refer doar la membrii cooperativei. Mierea noastră e calitativă, aceasta de la sud se deosebește. Fiecare regiune are specificul său. Mierea din Republica Moldova, în general este calitativă și este solicitată pe piața din Europa.
 
Anul trecut mulți apicultori s-au plâns de o cantitate mult mai mică de miere decât în anii trecuți. La dumneavoastră, cum a fost?

La noi a fost la fel ca și la alți apicultori. Seceta a afectat pe mulți și din cauza ei a fost colectată o cantitate mai mică de miere anul trecut. La fel, seceta a avut influență și asupra modului cum au iernat albinele, asupra numărului de familii. Mulți au pierdut o parte din familii.
 
Dar anul acesta, care este productivitatea?

Anul acesta, cantitativ va fi multă miere, în special mierea de salcâm. Anul trecut a fost foarte bună calitatea mierii, sper și anul acesta să se mențină calitatea. Puțin ne-au afectat totuși ploile care au fost în timpul culesului la salcâm. Pentru că atunci când plouă, albina nu poate zbura și ea consumă mierea pe care a colectat-o cu câteva zile înainte.
În general, succesul apicultorului se ascunde în cunoștințele pe care le are și pe care le aplică. Poți să ai cunoștințe, dar să nu le aplici corect. Trebuie să știi în orice moment ce acțiune să întreprinzi pentru a avea familii puternice. Să nu le pierzi, să nu intre în roire, să nu plece.
 
Care este principalul lucru pe care l-ați învățat în legătură cu albinele și în general, în comunicarea cu ele?

Principalul este să le știi, să le cunoști, să cunoști cum cresc, cum se înmulțesc, să știi bolile care le afectează, cum să le tratezi. La noi mai mult este dezvoltat tratamentul cu remedii naturale, pe bază de ierburi, mai puțin metoda de tratare cu medicamente. Pe bază de ierburi, niciodată nu o să găsești în miere reziduuri produse de anumite substanțe care să îți împiedice la vânzarea produsului. Dacă în miere ai un anumit rezid, chiar dacă ai volum mare de miere, nu poți să o vinzi, pentru că laboratorul depistează că este ceva în componența ei. Este important de învățat. Mulți apicultori se avântă în business cu puține cunoștințe, crezând că poți să te îmbogățești imediat. Foarte bine că este așa dorință. Dar trebuie să fie și cunoștințe. Trebuie de combinat cunoștințele teoretice cu cele practice. Să participi la diferite instruiri, să comunici cu diferiți apicultori experimentați, care s-au ocupat toată viața cu albinele. Persoanele care au experiență, poate nu o să-ți explice după carte, dar îți arată ceea ce au testat ele - diferite metode de înmulțire, de păstrare a familiilor de albine. Dar și partea teoretică trebuie de învățat. Să observi cum lucrează familia de albine – deoarece, e cel mai organizat grup posibil. În grupul lor, fiecare are rolul său. Ceea ce se întâmplă în stup, sau în afara stupului influențează la felul de funcționare a familiei de albine. Ele reacționează corespunzător, în cel mai optimal mod. Cel mai simplu exemplu este fagurele - vedeți cât este de bine structurat.

De la albine poți să vezi și să înveți cum să procedezi în societate. Dacă optimizezi totul în lucrul cu oamenii, poți să ai succes. Asta cum ar fi în armată. E foarte importantă interacțiunea și comunicarea dintre fiecare element a unui grup de indivizi. Poți să destrami o activitate întreagă numai din motiv că nu este comunicare eficientă. Albina comunică, se duce una să caute flori, nu se duc toate. Apoi se întoarce și spune că iată în acel loc eu am găsit flori. A transmis toate coordonatele, grupul cunoaște. Și atunci se duc toate.
 
Adică ați spune că oamenii au de învățat de la albine modul de comunicare sau și altceva?

Da, modul de comunicare, dar mă refer în mod special la o comunicare eficientă. Noi toți considerăm că știm să comunicăm și că facem o comunicare eficientă, dar de cele mai multe ori, nu este așa. Vedeți cum se întâmplă la noi în societate? Fiecare, în modul lui, consideră că este corect. Dar când analizezi, îți dai seama, că în ansamblu, nu prea ne reușește. Dar știți de ce albinelor de reușește? Din motiv că la ele există o ierarhie. În ierarhia lor, fiecare îți știe locul. În stup, fiecare are obligațiile lui - cineva are grijă de puiet, cineva păzește să nu fie furat ceva, cineva are grijă ca polenul adus să fie pus la locul potrivit. De exemplu regina, ea depune puiet, în funcție de câtă hrana este. Ea se oprește să depună dacă observă că mâncare e prea puțină.
 
Noi obișnuim la final să cerem câte un sfat sau un îndemn pentru tânăra generație care vor să vină în acest domeniu, care vor să înceapă o activitate. Care ar fi mesajul dumneavoastră?

Primul îndemn să nu le fie frică de ceva nou. Să încerce. Să nu le fie teamă că ceva nu știu. Dacă este dorință, totul e posibil. Al doilea îndemn este să învețe și să știe unde vor să ajungă. Chiar dacă sunt unele greșeli sau unele devieri, te întorci în urmă și cauți drumul optimal. Este bine să învețe de la alții. Să învețe din cărți, pentru că oamenii fac, în mare parte aceleași greșeli pe parcursul întregii istorii. Nu trebuie să te consideri cel mai deștept. Să nu-ți fie frică să începi o afacere. În business, cu cât mai devreme începi activitatea, cu atât este mai bine. Chiar dacă o să faci unele greșeli la început, o să dispui de suficient timp ca să le corectezi. Și dacă vorbim de domeniul antreprenorial, consider că este cel mai bun sector unde poți să te testezi. E o situație când ești angajat și ți se spune ce să faci, alta este să-ți asumi responsabilități. În business tu faci greșeli, tu le plătești. Și tot tu primești satisfacție când obții succes. Nu toți pot să fie antreprenori. Dar te simți cel mai bine când tu singur îți construiești viitorul. 
 
sursa: agrofarm.md
 
Top știri

VIOREL ORLOVSCHI despre GLOBAL.G.A.P., prețul la mere și plantarea livezilor intensive

15 nov 2021

VIDEO: START SEZONULUI DE PLANTARE A PUIEȚILOR. Unde găsim material pomicol autorizat și certificat

02 nov 2021

AVOCATUL DIANEI CRUDU: PLEDĂM NEVINOVAT! Dosarul va ajunge la CtEDO!

24 nov 2021

A DAT START AFACERII CU 4 STUPI DE ALBINE, ÎN PATRU ANI ARE O PRISACĂ DE 300 DE FAMILII

12 nov 2021

BAYER – lansează cel mai performant și stabil hibrid Dekalb DKC 5092 pe piața din Republica Moldova

24 nov 2021
Din aceiași categorie

UN COMPLEX APICOL LA ORHEI: Aici va fi colectată, procesată, ambalată și depozitată mierea de la albinarii din raion

25 nov 2021

APICULTOR: Nimeni nu estimează pagubele suportate de pe urma intoxicării albinelor cu produse de uz fitosanitar

25 nov 2021

CEL MAI MARE EVENIMENT APICOL: A IV-a ediție a Forumului Național va avea loc în perioada 25-26 noiembrie și vor participa…

23 nov 2021

O MARE PARTE DE MIERE PRODUSĂ ÎN R.MOLDOVA este vândută pe piața UE

15 nov 2021

START CAMPANIEI “Ajută un copil”. Cumpără miere pentru a ajuta 10 familii aflate în impas, dar și a susține apicultorii

10 nov 2021

ANATOL NEBUNU: „Succesul apicultorului se ascunde în cunoștințele pe care le are și pe care le aplică”

ANATOL NEBUNU: „Succesul apicultorului se ascunde în cunoștințele pe care le are și pe care le aplică”

ANATOL NEBUNU: „Succesul apicultorului se ascunde în cunoștințele pe care le are și pe care le aplică”

loading ...