Odată cu primele zile însorite din martie, în stupine au început lucrările de sezon. Temperaturile mai ridicate permit albinelor să efectueze primele zboruri, iar apicultorii încep verificările și pregătirea familiilor pentru dezvoltarea de primăvară.
Apicultorul Vladimir Miron spune că iarna acestui an a fost favorabilă pentru albine, cu un consum redus de hrană și pierderi minime în stupine.
Albinele au iernat bine spre foarte bine. Nu avem pierderi, mortalitatea este foarte mică sau chiar zero în multe familii. A fost o iarnă cu consum mic de hrană și uzură redusă a albinei de iarnă, ceea ce înseamnă că familiile intră în primăvară într-o stare bună, afirmă apicultorul.
Potrivit acestuia, rezultatele bune din primăvară sunt strâns legate de modul în care familiile au fost pregătite din toamnă.
Experiența ultimilor ani ne arată că tratamentele împotriva varroa nu trebuie făcute doar toamna, cum se obișnuia cândva. Acum este important să menținem nivelul varroa sub control pe tot parcursul sezonului, începând din luna mai. La fel de importantă este hrana pentru pregătirea albinei de iarnă, astfel încât albina care intră în iarnă să fie bine crescută și bine hrănită, explică Vladimir Miron.
Primele lucrări în stupină
Albinele încep zborul de curățire și activitatea de primăvară. În această perioadă, apicultorii trebuie să se asigure că familiile au condițiile necesare pentru dezvoltarea puietului.
Este important ca cuibul să fie cât mai compact, pentru ca albina să poată menține microclimatul optim. Temperaturile și umiditatea trebuie să fie potrivite pentru dezvoltarea puietului, iar spațiul prea mare poate crea probleme în această perioadă, spune apicultorul.
În paralel, familiile sunt susținute cu hrană suplimentară, în special acolo unde rezervele sunt insuficiente.
Administrăm turta proteică pentru a ajuta familia să dezvolte puietul. Dacă vremea nu permite zborul și albinele nu pot colecta polen, este important să nu existe deficit de hrană proteică. Unde este necesar, mai ales dacă din toamnă au rămas puține rezerve de miere, administrăm și turte energetice, explică Vladimir Miron.
Pe lângă managementul stupinei, apicultorul atrage atenția asupra rolului geneticii în performanța familiilor de albine.
Tehnologia și managementul sunt importante, dar la fel de importantă este genetica cu care lucrăm. Avem nevoie de albine adaptate la zona noastră, capabile să acumuleze hrană și să fie rezistente la boli și la iernare, spune el.
Schimbarea reginelor și formarea roiurilor
În ceea ce privește schimbarea reginelor, primăvara nu este întotdeauna momentul ideal pentru evaluarea acestora.
Primăvara este mai dificil să vedem exact unde sunt probleme cu reginele. De regulă recomandăm schimbarea lor după sezon sau atunci când apar indicatori clari că familia nu evoluează corespunzător, explică apicultorul.
În Republica Moldova, creșterea reginelor începe mai târziu decât în unele regiuni din Europa de Est, din cauza condițiilor climatice.
Începem creșterea reginelor atunci când avem trântori buni, bine hrăniți și bine dezvoltați. Primele regine apar în jurul datei de 15 mai. De aceea, cei care fac roiuri încep de regulă lucrările în luna mai, spune Vladimir Miron.
Un alt element important în această perioadă este accesul la apă de calitate.
Când se încălzește vremea, trebuie să avem grijă ca albinele să aibă o sursă sigură de apă. Dacă nu le oferim noi apă, ele vor căuta alte surse, care pot fi nesigure, avertizează apicultorul.
Pregătirea pentru sezonul de cules
Pe lângă lucrările din stupină, apicultorii trebuie să pregătească din timp inventarul pentru sezonul de producție.
Deja au început activitățile în stupină, s-a pornit creșterea puietului și zborul albinelor. În același timp trebuie să pregătim ramele și tot inventarul necesar. Dacă vom avea parte de o primăvară bună și un cules puternic, trebuie să fim pregătiți, spune apicultorul.
Experiența arată că uneori lipsa pregătirii poate limita producția de miere.
Au fost ani când a început un cules foarte bun la salcâm și nu aveam suficiente rame pregătite. Astfel de ani pot apărea poate o dată la zece ani, dar dacă ești pregătit pentru un astfel de moment, atunci poți valorifica la maximum culesul, concluzionează Vladimir Miron.
Modul în care sunt gestionate familiile în această perioadă poate influența decisiv dezvoltarea stupinei și producția de miere din anul curent.
