CUM STĂM LA CAPITOLUL SEMINȚE PRODUSE ÎN MOLDOVA. Ce neajunsuri sunt la Institutul de Fitotehnie “Porumbeni”
Institutul de Fitotehnie “Porumbeni” este o instituție importantă din țara noastră care anual produce până la 4 mii de tone de semințe. Angajații institutului au dezvăluit însă că se confruntă cu mai multe neajunsuri, cum ar fi un frigider pentru păstrarea fondului genetic și colecțiile importante, un sistem de irigare, dar și necesitatea unui utilaj modern pentru dotarea laboratorului. Despre toate aceste lucruri reprezentanții instituției le-au vorbit prim-ministrului Ion Chicu, ministrului Agriculturii, Ion Perju, și secretarului de stat Mihail Machidon, care au participat la o ședință convocată de premier, cu scopul de a discutat noile oportunități de dezvoltare a sectorului semincer din țara noastră. Dialogul cu cercetătorii și colaboratorii a vizat măsurile și mijloacele necesare pentru revitalizarea institutului, noile posibilități de dezvoltare a sectorului semincer și sporirea investițiilor în domeniul cercetării și inovării. Ion Chicu a menționat că trebuie sporit potențialul de export al semințelor și a dat asigurări că Guvernul va întreprinde măsurile necesare în acest sens.
”Restabilirea ramurei semincere este o prioritate pentru noi, un patrimoniu care trebuie dezvoltat. Continuăm să exportăm semințe pe unele piețe tradiționale, însă este necesar să sporim aceste capacități. Vom revedea Regulamentul privind subvenționarea în agricultură, astfel încât producerea de semințe să fie susținută de stat. Vom consolida baza tehnico-materială a Institutului din Porumbeni”, a declarat premierul Ion Chicu.
Premierul a mai anunțat că statul ar putea aplica aceleași măsuri în cazul tinerilor cercetători ca și în privința pedagogilor și medicilor începători care beneficiază de indemnizații de 120 de mii de lei. Astfel, prim-ministrul speră că va opri tinerii din domeniul științei în țară. Și ministrul Ion Perju a făcut un anunț important.
”MADRM este în proces de elaborare a unui plan de acțiuni în scopul revitalizării sectorului de producere a semințelor și materialului săditor. Analizăm posibilitatea de implementare a mai multor acțiuni orientate spre consolidarea capacităților instituțiilor ce își desfășoară activitatea în lanțul valoric al agriculturii. O altă componentă importantă pentru sectorul semincer este sporirea volumului formelor parentale ale hibrizilor competitivi de porumb și dezvoltarea competitivității producției autohtone”, a declarat ministrul Ion Perju.
Directorul institutului a menționat că în ultimii ani au fost elaborate 73 specii noi de hibrizi, dintre care 49 au fost incluși în Registrele Oficiale de Stat. “Hibrizii pe care îi producem sunt toleranți la secetă, fapt pentru care se bucură de succesul producătorilor autohtoni. Porumbul este singura cultură agricolă care conține aur, deci ceea creștem aici este o bogăție în tot sensul cuvântului, asigurând securitatea alimentară a statului”, a spus Anatol Spivarenco, director al Institutului de Fitotehnie “Porumbeni”.
Institutul de Fitotehnie “Porumbeni” produce anual în jur de 120-150 tone de forme parentale, din care se obțin în jur de 4 mii de tone de semințe. Circa 50% din această cantitate rămâne pe piața internă, iar restul se exportă în Belarus, Rusia și Kazahstan. În cadrul Institutului de la ”Porumbeni” activează 120 de specialiști, dintre care 25 sunt cercetători științifici.