Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță că 53 de grupuri de acțiune locală (GAL) au fost selectate pentru finanțare în cadrul Programului LEADER, iar strategiile lor de dezvoltare locală au fost aprobate pentru perioada 2026–2027.
Programul LEADER beneficiază de 7% din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, resursele fiind destinate implementării strategiilor locale și funcționării GAL-urilor pe parcursul a doi ani. Bugetul anual estimat este de circa 162 milioane lei. Pentru anul 2026 sunt prevăzute 100 milioane lei, iar pentru 2027 – 150 milioane lei, fonduri acoperite inclusiv din Agenda de reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru 2025–2027.
Programul susține dezvoltarea comunităților rurale prin proiecte inițiate la nivel local, finanțarea urmând să fie direcționată către domenii precum agricultura, activități neagricole, turism rural, economie circulară, protecția mediului, energie regenerabilă, patrimoniu local, infrastructură socială și servicii comunitare, inclusiv inițiative de tip start-up.
În cadrul apelului III, desfășurat între 15 ianuarie și 24 februarie 2026, au fost depuse 54 de cereri, dintre care 53 au fost selectate pentru finanțare.
Începând cu 4 mai 2026, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va iniția procedura de finanțare, iar ulterior GAL-urile vor lansa apeluri locale pentru proiecte investiționale în comunități.
Datele din apelul anterior (2024–2025) arată impactul programului: 51 de GAL-uri au beneficiat de 198,67 milioane lei, fiind implementate 1349 de proiecte – 645 în sectorul public, 593 în sectorul antreprenorial și 111 în sectorul civic.
La nivel național, rețeaua GAL acoperă peste 61% din teritoriul țării, reunind 513 unități administrativ-teritoriale și aproximativ 1,14 milioane de locuitori.
Programul LEADER are drept obiectiv dezvoltarea economică a zonelor rurale, crearea și menținerea locurilor de muncă, precum și diversificarea activităților economice în comunități.
