ANTREPRENORII DIN STÂNGA NISTRULUI BENEFICIAZĂ DE ECHIPAMENTE ȘI MENTORAT

27 jun 2025
Cincisprezece inițiative de antreprenoriat social din stânga Nistrului, inclusiv proiecte axate pe reciclare, produse ecologice, artizanat local și integrare profesională a persoanelor vulnerabile, vor beneficia de sprijin tehnic și financiar pentru dezvoltarea afacerilor.
 
Sprijinul vine din cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), iar valoarea totală a finanțării acordate ajunge la 105.000 dolari SUA. Fondurile sunt oferite de Suedia, Marea Britanie și Franța și vor fi direcționate pentru procurarea de echipamente și servicii esențiale pentru lansarea sau extinderea activităților economice cu impact social.
 
Cinci dintre inițiativele selectate vor primi câte 15.000 dolari SUA, iar celelalte zece câte 3.000 dolari fiecare, în funcție de necesități și capacitatea de implementare.
 
Pe lângă proiectele din domeniul produselor eco și al artizanatului, au fost selectate și inițiative sociale din domenii diverse. Printre acestea se numără un atelier de lenjerie adaptivă pentru persoane cu mobilitate redusă, o întreprindere care oferă locuri de muncă pentru foști deținuți și persoane cu dizabilități, dar și o afacere de genți ecologice realizate prin tehnica macrameului.
 
Daria Belova, fondatoarea atelierului de lenjerie adaptivă, afirmă că sprijinul obținut este o recunoaștere a muncii și vocației sale.
 
Când trăiești tu însăți cu limitări, înțelegi cât de importante sunt lucrurile simple. Acum asta e vocația mea. Asistența obținută nu înseamnă doar o mașină de cusut, ci o dovadă de încredere în femeile care vor să creeze lucruri utile.
 
Evghenii Verbanov, antreprenor implicat într-un atelier de prelucrare a lemnului și metalului, a subliniat dimensiunea socială a afacerii sale:
 
Această asistență nu este doar o oportunitate de a extinde producția, ci de a întări un model de afacere în care profitul susține copiii cu dizabilități, iar angajații provin din categorii sociale vulnerabile.
 
La rândul său, Tatiana Baranova, creatoarea genților ecologice handmade, a menționat că finanțarea îi va permite să angajeze o persoană cu dizabilitate și să-și diversifice linia de produse:
 
ECO-gențile noastre vorbesc despre stil, grijă față de oameni și natură. Sunt recunoscătoare pentru această șansă.
 
Inițiativele selectate vor beneficia și de sesiuni de mentorat, instruiri personalizate, vizite de studiu și consultanță pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare. Fiecare afacere va avea obiectivul de a crea cel puțin un loc de muncă și de a deveni sustenabilă pe termen lung.
 
Cele 15 proiecte au fost prezentate oficial în cadrul Galei „Antreprenoriatul Social 2025”, desfășurată pe 27 iunie la Tighina (Bender). În cadrul evenimentului au fost premiate și alte inițiative remarcabile pentru impactul lor social.
 
Printre laureați se numără Olga Agarkova, care oferă servicii de sprijin copiilor cu dizabilități, și Tatiana Yaskova, directoarea centrului „Skill Lab”, care ajută persoane vulnerabile să dobândească o meserie și să-și recâștige încrederea.
 
Evenimentul a reunit peste 200 de participanți – antreprenori, ONG-uri, parteneri internaționali și experți de pe ambele maluri ale Nistrului. Asociația Antreprenorilor Sociali, creată cu sprijinul PNUD în 2022, are în prezent 53 de membri activi și contribuie activ la consolidarea ecosistemului de afaceri sociale în regiune.
loading ...