Mecanismele de combatere a corupției în instituțiile publice, cunoașterea actelor normative, necesitatea și modul de implicare a societății civile în diminuarea acestuia – sunt câteva dintre subiectele abordate în cadrul atelierului anticorupție, organizat de FARM pentru membrii rețelei naționale, în cadrul proiectului ”Sporirea transparenței și diminuarea fenomenului coruptibil la obținerea subvențiilor în agricultură, în raionul Orhei”.
Directorii Organizațiilor Regionale FARM, împreună cu echipa din Chișinău au beneficiat de o instruire privind mecanismele de combatere a corupției - eveniment menit să consolideze capacitatea organizațională.
Vitalie Moisei, expert anticorupție ne-a adus informații privind noțiunile de bază care explică integritatea, mita pasivă, mita activă, asigurarea transparenței în procesul decizional, respectarea regimului juridic al cadourilor, asigurarea informației de interes public etc.
Subiectele au fost prezentate într-o formă lejeră, prin exemple concrete și clare, explicate într-un limbaj accesibil, care au pus accent odată în plus pe nocivitatea corupției, riscurile personale la care ne supunem, dar și la nivel de comunitate, în cazul în care tolerăm acest fenomen. De asemenea, expertul ne-a vorbit și despre faptul că în Republica Moldova există legi foarte bune menite să prevină, dar și să combată corupția, dar din cauza mentalității învechite, nu suntem capabili deocamdată să preluăm practici europene, care să ne protejeze de ea.
În cadrul atelierului am făcut și un exercițiu practic, prin care am identificat avantajele și dezavantajele de a fi integru – noțiune care vine la pachet cu responsabilitatea socială, valori morale ridicate, educație sănătoasă și dorință de a construi un mediu favorabil pentru viitoarele generații. În cadrul aceluiași atelier, reprezentanții Organizațiilor Regionale FARM au fost informați și despre mecanismul de depunere On-line a cererilor pentru subvenționarea complementară. Sistem elaborat în baza principiului de E-guvernare, menit să contribuie la diminuarea fenomenului corupției.
Informația a fost utilă și necesară membrilor noștri, așa cum aceștia sunt implicați în mod direct în comunicarea cu agricultorii din teritoriu. Astfel, cunoștințele acumulate vor fi împărtășite în rândurile agricultorilor din raioanele, în care FARM are Organizații Regionale. Totodată, aceștia au primit și Ghiduri de utilizare a Platformei de depunere On-line a cererii de subvenționare, pe care urmează să le distribuie în rândul agricultorilor.
Evenimentul a fost organizat la final de noiembrie și a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Partener al proiectului în raionul Orhei este Federația Agricultorilor din Moldova, FARM care implementează proiectul ”Sporirea transparenței și diminuarea fenomenului coruptibil la obținerea subvențiilor în agricultură în raionul Orhei”