În agricultura modernă, abordarea durabilă a lucrărilor post-recoltare joacă un rol important în conservarea resurselor solului. Printre provocările cele mai ignorate se numără gestionarea rămășițelor vegetale rămase după recoltarea porumbului. Acestea pot deveni un factor benefic pentru structura solului – sau, din contră, o sursă de dezechilibru și degradare, în funcție de modul în care sunt prelucrate.
De ce trebuie tratate rămășițele vegetale cu atenție?
Spre exemplu porumbul este o cultură cu masă vegetală mare – tulpinile, frunzele și știuleții rămân pe câmp în cantități semnificative. Dacă aceste materiale sunt încorporate direct în sol fără nicio pregătire, ele pot afecta echilibrul biologic. Microorganismele din sol, responsabile cu descompunerea materiei organice, au nevoie de o sursă suplimentară de azot pentru a accelera transformarea acestor resturi în humus.
Citește și: GHEORGHE JIGĂU: Este o greșeală să lăsăm resturile vegetale doar la suprafața solului
Fără această intervenție, procesul de descompunere este lent și dezechilibrat. În lipsa azotului, bacteriile vor consuma azotul deja existent în sol – în special pe cel provenit din rezervele de humus. Rezultatul este o mineralizare accentuată a humusului, urmată de scăderea fertilității naturale și de distrugerea structurii solului.
Azotul – catalizator al descompunerii controlate
Aplicarea unei doze moderate de azot imediat după recoltare ajută la echilibrarea raportului carbon/azot din masa vegetală rămasă. Acest raport, esențial pentru procesul de humificare, este dezechilibrat în cazul resturilor de porumb, care sunt bogate în celuloză și sărace în azot.
Dozarea corectă a azotului stimulează microflora benefică, accelerează transformarea materiei în compuși organici stabili și reduce riscul apariției substanțelor toxice intermediare.
Citește și: GHEORGHE JIGĂU: „Pentru a face Mini Till sau No Till, terenul trebuie bine pregătit
Importanța lucrărilor mecanice post-aplicare
Fertilizarea fără o prelucrare mecanică corespunzătoare este ineficientă. Pentru a integra uniform resturile în profilul solului, specialiștii recomandă utilizarea grapei cu discuri grele. Prelucrarea trebuie să atingă o adâncime de 14–16 cm, suficientă pentru a asigura un contact optim între materie organică, azot și solul activ biologic.
Această lucrare creează un mediu favorabil activării proceselor microbiene, care vor începe odată cu creșterea temperaturii solului în primăvară. Odată pornit acest proces, plantațiile ulterioare vor beneficia de nutrienți eliberați treptat, într-o formă ușor asimilabilă.
Rotirea adâncimii încorporării – o măsură inteligentă
În anul următor, pentru a susține continuarea proceselor de humificare, este indicată o încorporare a noii mase vegetale la o adâncime de 20–22 cm. Aceasta este considerată optimă pentru descompunerea în condiții aerobe, fără stagnarea apei și fără formarea de produse secundare toxice.
Depășirea acestei adâncimi poate muta procesul într-o zonă cu activitate biologică redusă, încetinind descompunerea și favorizând fermentațiile anaerobe nedorite.
Beneficiile unei gestionări corecte
Aplicarea corectă a acestor măsuri are un impact cumulativ. Pe termen scurt, culturile succesive beneficiază de o nutriție echilibrată, reducând necesarul de fertilizanți chimici. Pe termen lung, solul își conservă structura, porozitatea și capacitatea de reținere a apei – toate esențiale într-un climat cu tot mai multe extreme.
De asemenea, această practică susține reconstrucția conținutului de humus, care este elementul-cheie al fertilității naturale, cu efect direct asupra randamentului și sănătății culturilor.
Sursa: EOS Data Analitics
RESTURILE VEGETALE: Unde greșim când le lăsăm la suprafața solului?