Fermierii ucraineni merg să-și lucreze câmpurile, purtând veste antiglonț și se ascund în beci de bombardamentele aeriene. În satele și pe câmpurile lor cad obuze, dar țăranii ucraineni de lângă linia frontului nu se lasă. Au început aratul și semănatul, echipați cu veste antiglonț și căști. Înaintea lor, pe câmp merg pirotehniștii și îndepărtează bombele neexplodate, transmite AGROMEDIA, cu referire la DIGI24.ro.
Agricultorii din regiunea Zaporojie, o zonă care se învecinează cu linia frontului, ies la arat cu vestă antiglonț și cască.
Obuzele au început să cadă pe câmp la o săptămână după izbucnirea războiului. Am început să port vestă antiglonț și cască, pentru siguranță. Toată ziua port vesta, susține Iurii, fermier.
Deși bombardamentele s-au întețit în ultimele săptămâni, Iuri și colegul lui, Oleksii, sunt hotărâți să pregătească pământul pentru însămânțările de primăvară.
Ieșim, trecem de punctele de control, ne apucăm de treabă, bem ceai și cafea, ne punem vestele și plecăm. Umplem rezervorul și apoi mergem în câmp. Dacă sunt bombardamente, strângem și ne întoarcem la sediu, mărturisește Iurii.
Bineînțeles, e înfricoșător. Obuzele mi-au lovit vecinii și au distrus toate gardurile. Este greu de exprimat în cuvinte. Bombardamentele au loc, de obicei, noaptea. Apoi vin oameni și inspectează câmpurile, sunt chemați pirotehniștii. Dacă este sigur, camioanele iau rachetele. Dacă nu, atunci ei aleg măsurile la fața locului. Așa e la război, povestește Oleksii.
Luptele sunt foarte aproape, așa că, uneori, devine foarte înfricoșător, susține Artem Bogriap - sătean din regiunea Harkov.
Un sătean din regiunea Harkov, intens bombardată, și-a transformat vechea pivniță într-un adăpost antiaerian. Îi e frică, are provizii minime și nu i-a mai rămas decât un borcan cu murături, dar refuză să fugă.
Acesta este adăpostul meu. Este deja destul de vechi, dar mă simt mai bine când stau aici înăuntru. Deocamdată am scos totul de aici, deci nu este nimic înăuntru. Ușa asta va servi drept suport în cazul în care se prăbușește peretele. Aici am un borcan de murături. E ultimul. Nu este nimic aici, doar un pasaj prin care treci. Îți acoperi capul așa... Desigur, este puțin, dar ce poți face?, susține Artem Bogriap.
Satul lui Artem, aflat chiar la granița dintre cele două regiuni, avea 1.200 de locuitori înainte să înceapă războiul. Acum au mai rămas aproximativ 400.
Eu nu plec de aici, este pământul meu. Rudele mele sunt îngropate aici. Așa că rămân aici, spune Artem Bogriap.
Sursa: DIGI24.ro
CU VESTE ANTIGLONȚ ȘI CĂȘTI. Așa își lucrează pământul agricultorii ucraineni: "Nu plec de aici, e pământul meu"