UN COPAC PENTRU FIECARE FAMILIE. Inițiativa lansată de Țara Galilor pentru combaterea schimbărilor climatice

06 dec 2021

Fiecare gospodărie din Ţara Galilor va avea posibilitatea de a planta un copac pe care îl va primi gratuit în cadrul unei scheme pentru combaterea schimbărilor climatice, a anunţat guvernul galez, infomează BBC News.
 
Această schemă le va oferi locuitorilor ocazia să aleagă un copac pe care doresc să-l planteze chiar ei sau să opteze pentru plantarea unui arbore de către Coed Cadw, filiala din Ţara Galilor a Woodland Trust, cea mai mare organizaţie caritabilă de conservare a pădurilor din Regatul Unit,  transmite AGROMEDIA cu referire la digi24.ro.  
 
Potrivit ministrului adjunct pentru schimbări climatice, Lee Waters, costurile acestui proiect sunt estimate la aproximativ 2 milioane de lire sterline, notează Agerpres.
 

Inspirație pentru viitor
 
În cadrul unei vizite efectuate la unul dintre proiectele de împădurire ale trustului din apropiere de Gnoll Park din Neath, în regiunea Ţara Galilor de Sud, ministrul Waters şi-a exprimat speranţa că această campanie va inspira familiile să continue să planteze singure copaci în viitor.
 
„Trebuie să plantăm mult mai mulţi copaci pentru a ne atinge obiectivele privind schimbările climatice până la sfârşitul acestui deceniu. Trebuie să plantăm încă 86 milioane de copaci în Ţara Galilor”, a spus oficialul guvernului de la Cardiff.
 
Acesta a mai precizat că numărul copacilor plantaţi trebuie „să crească de 15 ori în fiecare an”, adăugând că aceasta „este o provocare masivă”.
 
„Vrem ca gospodăriile să joace un rol. Pentru asta am lansat o adevărată chemare la luptă împtriva problemelor de mediu”, a precizat Waters.
 
Drumul către un milion de copaci plantați și conectarea cu natura
 
„Este un lucru practic deoarece dacă fiecare gospodărie ar planta un copac, am avea un milion de copaci plantaţi. Dar este vorba şi despre creşterea gradului de conştientizare, de a-i determina pe oameni să se gândească la natură şi la rolul pe care îl au arborii”, a adăugat ministrului adjunct pentru schimbări climatice, Lee Waters.
 
Acesta a recunoscut că plantarea individuală a copacilor nu reprezintă răspunsul pentru atingerea obiectivelor stabilite şi a declarat că proprietarii de terenuri din Ţara Galilor, cum ar fi fermierii, ar trebui să joace şi ei un rol în acest sens. Se estimează că aproximativ 10% din terenurile utilizate pentru producţia de hrană trebuie transformate în pădure.
 
„În primul rând, avem nevoie ca fermierii să planteze mai mulţi copaci pe pământurile lor”, a spus Waters. Acesta a subliniat și că „10% nu reprezintă o schimbare uriaşă. Există motive practice pozitive pentru care copacii îi pot ajuta pe fermieri să-şi desfăşoare activităţile obişnuite. De asemenea, intenţionăm să schimbăm regimul de subvenţii, astfel încât fermierii să fie stimulaţi să facă acest lucru”.
 
Consultările cu privire la planurile de creare a unei păduri naţionale în Ţara Galilor vor debuta la începutul anului viitor, a mai adăugat oficialul.
 
„Trebuie neapărat să plantăm o cantitate masivă de copaci şi să facem o mulţime de alte lucruri, dacă vrem să evităm catastrofa schimbărilor climatice”, a fost unul dintre avertismentele public lansate de Lee Waters.
 
La rândul său, Natalie Buttriss, directoarea Coed Cadw, a declarat că „suntem încântaţi să colaborăm cu guvernul galez în acest plan comunitar de oferire de copaci pentru ca mii de arbori indigeni să fie plantaţi. Vrem ca oameni din toate mediile să participe la plantarea pădurii naţionale pentru Ţara Galilor”.
 
Sursa: digi24.ro
 

 
loading ...