450 DE LEI PENTRU UN KILOGRAM DE CIREȘE DE IMPORT

18 mai 2023
De câțiva ani deja, la început de mai apar primele cireșe de import. Fructele mari și ochioase fac cu ochiul din vitrinele magazinelor, dar cele care atrag și mai mult atenția oamenilor sunt prețurile exorbitante.

Anul acesta primele cireșe de import se vând cu 450 de lei kilogramul. Prețul a stârnit discuții aprinse pe rețelele de socializare. Unii l-au comparat cu prețul pentru aceleași fructe în țările UE, care ar fi mai mic decât în Moldova, alții – cu prețul pentru gramul de aur, iar cei mai ingenioși – cu cel pentru kilowatt-ul de curent electric.

De cealaltă parte, vânzătorii spun că se găsesc și cumpărători pentru cireșele lor, nu în cantități mari, desigur. De regulă, le cumpără mămicile pentru pici pofticioși sau consumatorii mai „pretențioși”.

Anul trecut, în această perioadă erau deja coapte cireșele de mai de la noi. Atunci, primele cireșe se vindeau cu prețul de 100 de lei kilogramul. Anul acesta, însă, din cauza primăverii friguroase, va trebui să mai așteptăm până ne vom delecta cu primele cireșe.

Sursa foto: Facebook
loading ...