AJUTOR PENTRU SECTORUL VITIVINICOL, FRUCTELOR ŞI LEGUMELOR. Comisia Europeană a adoptat măsurile de gestionare a riscurilor

08 oct 2021
Comisia Europeană a adoptat în data de 6 octombrie un șir de măsuri excepționale de sprijin pentru sectorul vitivinicol. Acestea includ instrumente de gestionare a riscurilor, așa ca asigurarea recoltelor şi fondurile mutuale, dar şi prelungirea, până la 15 octombrie 2022, a măsurilor de flexibilitate aflate deja în vigoare, transmite AGROMEDIA cu referire la tvrmoldova.md.

Pentru sectorul fructelor şi legumelor, sprijinul acordat organizaţiilor de producători – calculat de obicei pe baza valorii producţiei – va fi compensat astfel încât să nu fie mai mic de 85 % din nivelul sprijinului din anul anterior.

Comisarul pentru agricultură Janusz Wojciechowski a declarat: „Condiţiile meteorologice extreme de anul acesta, cu îngheţuri puternice de primăvară, inundaţii şi valuri de căldură, au fost deosebit de dificile pentru sectorul vitivinicol şi sectorul fructelor şi legumelor. Această situaţie vine după un an 2020 deja complicat din cauza crizei provocate de coronavirus. Măsurile în discuţie atât de necesare, care vin în completarea celor deja propuse în 2020 şi prelungite în 2021, îi vor ajuta pe producătorii din întreaga UE în aceste vremuri grele.”

Contribuții de 80% pentru asigurarea recoltelor din sectorul vitivinicol

Principalele măsuri excepţionale pentru sectorul vitivinicol includ:
  1. Ţările UE îşi pot modifica în continuare programele naţionale de sprijin în orice moment, lucru care de obicei se poate face doar de două ori pe an (până la 1 martie, respectiv până la 30 iunie în fiecare an).
  2. În ceea ce priveşte activităţile de promovare şi informare, restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole, recoltarea înainte de coacere şi investiţiile, posibilitatea de a acorda o contribuţie mai mare din bugetul UE se prelungeşte până la 15 octombrie 2022.
  3. Contribuţia din bugetul UE la asigurarea recoltelor a fost majorată de la 70 % la 80 % până la 15 octombrie 2022.
  4. A fost dublat sprijinul UE pentru acoperirea costurilor de înfiinţare a fondurilor mutuale, de la: 10 %, 8 % şi 4 % în primul, al doilea şi al treilea an de implementare a acestuia la: 20 %, 16 % şi respectiv 8 %.
  5. O prelungire a măsurilor de flexibilitate acordate pentru măsurile din cadrul programului vitivinicol până la 15 octombrie 2022.
Producţia de fructe și legume compensată până la 85%

Pentru sectorul fructelor şi legumelor, sprijinul UE acordat organizaţiilor de producători – calculat de obicei pe baza valorii producţiei din anul respectiv – va fi compensat astfel încât să fie cel puţin de 85 % din nivelul sprijinului din anul anterior, chiar dacă valoarea producţiei pentru anul în curs este mai mică.

Această compensaţie va fi oferită atunci când reducerea producţiei este legată de dezastre naturale, evenimente climatice, boli ale plantelor sau infestări cu dăunători, atunci când nu poate fi controlată de organizaţia de producători şi este cu cel puţin 35 % mai mică decât cea din anul anterior.

De asemenea, dacă producătorii dovedesc că au luat măsuri preventive împotriva cauzei de reducerea a producţiei, valoarea producţiei utilizată pentru sprijin va fi identică cu cea din anul anterior.

Sursa: tvrmoldova.md
 
loading ...