NĂVODUL CU “BUCLUC” DIN PISCICULTURĂ sau care este soluția pentru a salva crescătorii de pește de lipsa unei piețe de consum

Peștele, acest produs alimentar, plin de fosfor și consumat în toate colțurile lumii, dă mari bătăi de cap antreprenorilor din domeniul piscicol. Se pare că anume acest domeniu le stă ca un os în gât oficialilor din instituțiile de resort, motiv din care a fost lichidat până și Inspectoratul Piscicol de Stat, cel care avea menirea să protejeze și să ofere soluții optimale pentru cei care au ales acest domeniu “silențios”, dar plin de ape tulburi.
 
4 200 iazuri și 3800 arendate
 
AGROMEDIA a pus mâna pe undiță și a încercat să afle sub ce maluri se ascund răspunsurile la întrebările pe care și le pun “stăpânii apelor”. Am tot căutat prin lista de asociații de profil, existente cândva, dar care nu mai sunt active. Ecaterina Grigorean, comunicator la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, ne-a comunicat că funcțiile Inspetoratului au fost distribuite către alte instituții din subordinea MADRM. Astfel, eliberarea actelor permisive sunt de competența Agenției de Mediu, iar controalele privind respectarea cerințelor posesorilor de lacuri cu pește sunt efectuate de Inspectoratul pentru Protecția mediului. Sursa ne-a mai anunțat că, la moment, există o singură Asociație Națională a Piscicultorilor, al cărei președinte este Victor Bortă.
 
Solicitat de portalul nostru, dl Bortă ne-a informat că pe teritoriul R. Moldova, sunt înregistrate oficial peste 4 200 iazuri. Dintre acestea, 3800 aparțin primăriilor și sunt arendate de firme piscicole și mai servesc și pentru irigarea terenurilor agricole adiacente.
 
 “Toți crescătorii de pește, pe lângă plata pentru arendă, achită impozite, care reprezintă cca 30 la sută din veniturile întreprinderilor”, a fost răspunsul dlui Bortă la întrebarea dacă cei cu năvodul dau seama cuiva pentru afacerea pe care o practică sau tac atunci când fac târgul cu angrosiștii.
 
Lacuri secate și pește mort
 
În lacurile noastre cresc mai multe specii de pește, printre care crabul, novacul, carasul, soiul de bază rămâne însă sângerul, cunoscut și sub numele de fitofag (n.r. – толстоло́бик). Unii piscicultori inovativi nu s-au oprit aici și au ales să crească și somn european, și șalău, dar și de munte. Este vorba despre afacerea inedită a familiei Bârlădeanu din satul Naslavcea, raionul Ocnița. Tatăl Gheorghe și fiul Dumitru au deschis o crescătorie de păstrăv de munte, în condițiile climaterice specifice zonei de Nord a țării. În 2017, când au lansat afacerea, ei dețineau șase bazine, în care au reușit să crească peste 50 de tone de păstrăv. Icrele au fost aduse din Polonia, iar peștele  - hrănit doar cu mâncare ecologică din Europa. Probabil, și din acest motiv prețul unui kilogram ajunge la 130 lei.
 
Istoria de succes a familiei de la Naslavcea este însă una la 3800, în rest,  majoritatea pescarilor aleg soiuri accesibile pentru buzunarul moldoveanului. Anul trecut însă toți producătorii au ajuns aproape de faliment.
 
“Antreprenorii din domeniul piscicol au rezistat în 2020 destul de greu. Apa din iazuri a fost utilizată pentru irigare și a ajuns la un nivel foarte scăzut. Unele lacuri au secat definitiv. La Nisporeni, un bazin cu pește de peste 30 ha a rămas cu 30 cm apă. În astfel de condiții, niciun pește nu supraviețuiește. La Congaz, din păcate, vara trecută a murit o cantitate enormă de pește” , ne-a relatat Victor Bortă.
 
Crescătorii de “fosfor” știu că anume iarna este perioada în care se vinde peștele viu, în timp ce vara e pentru a-l crește. De regulă, un crab sau un caras crește 5-6 luni, iar perioada estivală, pe lângă secetă, aduce cu sine și o altă problemă gravă. Majoritatea iazurilor sunt aproape de gropile cu gunoi și pe timp de căldură, acesta putrezește și dă naștere la diverși paraziți, care atacă bronhiile peștilor și, în cele din urmă, din lipsa de oxigen, ei mor.
 
Nu ai cum să înoți printre importatorii de pește din Ucraina
 
Sângerul, sau fitofagul, este cel mai capricios pește. Și asta nu e o frază dintr-o poveste, dar adevărul plin de solzi. Pe lângă faptul că este specia cea mai vulnerabilă la toate condițiile meteo, acesta se hrănește cu alge și dacă apele sunt murdare, e primul care moare. Piscicultorii cunosc năravul acestui soi și utilizează diverse tehnologii pentru a-l asigura cu suficient oxygen și hrană necesară. Spre deosebire de păstrăv, prețul unui kg de fitofag este de două ori mai mic și ajunge până la 70 lei.
 
Și dacă iarna e perioada pentru ca peștele viu să aducă profit celor care au investit în marfă, aflați că situația e una destul de tristă.
 
“Piața noastră de desfacere este Piața Centrală plus micile iarmaroace din localitățile rurale. Capacitatea de cumpărare a scăzut, satele au rămas pustii și puținii locuitori nu se prea grăbesc să scoată din pensie 60 lei pentru un kg de sânger. În plus, ne-au invadat importatorii de pește ucrainean. Abia de înotăm să câștigăm și noi un ban pentru munca depusă. Producem câte 10 mii tone de pește pe an. Ne spuneți și nouă unde să îl vindem?”, ne întreabă și se întreabă dl Bortă.
 
Atâtă timp cât încă nimeni nu a prins un peștișor de aur care să îndeplinească o singură dorință a pescarilor – exportul, cei 3800 de fermieri vor căuta cu ochelari pe sub valurile mici ale comerțului autohton un traseu care să îi aducă pe piața din UE. Sau măcar în România, pentru că mai mulți oameni de afaceri din acest domeniu își doresc marfa noastră. Condițiile solicitate pe piața europeană rămân încă mult timp în albia imposibilității de realizare.
 
Afacere la negru sau protest față de indiferența statului?
 
Să fie atât de critică povestea noastră? Am mers la una din piețele urbei și am discutat cu Igor, un vânzător ambulant, care cumpără pește viu angro de la posesorii de iazuri de mai bine de zece ani. El mai comercializează pește și într-un sat și ne-a spus că, în tot acest răstimp, de când cu mica lui afacere, cunoaște toate iazurile din Moldova și pe crescătorii piscicoli.
 
 “Mă credeți sau nu, dar numai trei antreprenori îmi vând marfa cu acte. Am impresia că nu-i verifică nimeni și sunt șmecheri cu afaceri la negru”, ne-a șoptit el, solicitând anonimatul. Replica președintelui Asociației Naționale de Piscicultură a fost următoarea: “Absolut niciun vânzător nu intră în piață fără acte de proviniență a mărfii”.
 
Am ajuns și la osul din gât. Dl Bortă ne-a declarat că domeniul piscicol este singura ramură, unde statul nu a alocat niciun bănuț. Potrivi lui, nici vorbă de subvenții pentru crescătorii care, în ultimii trei ani, trag cu năvodul mai multe pierderi, decât profit. Și asta pentru că, susține sursa, condițiile impuse pentru a beneficia de un suport financiar sunt atât de dure, încât piscicultorii au ajuns la concluzia că mai bine lasă totul baltă.