Nivelul apei în lacul de acumulare Novodnestrovsk a ajuns la cote îngrijorătoare, fiind cu peste patru metri mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut. Situația este determinată de seceta hidrologică și de reducerea debitelor de apă din bazinul râului Nistru.
Potrivit autorităților, în ultimele luni, cantitatea redusă de precipitații din zona de formare a Nistrului, inclusiv în regiunea Carpaților Ucrainei, a dus la diminuarea volumului de apă care ajunge în lacul de acumulare. Temperaturile ridicate și perioadele de caniculă au contribuit, de asemenea, la pierderile de apă.
Scăderea nivelului lacului are impact direct asupra debitului râului Nistru, principala sursă de apă pentru Republica Moldova. Autoritățile monitorizează permanent situația și mențin consultări cu partea ucraineană pentru gestionarea resurselor de apă.
Problema este importantă și pentru sectorul agricol, unde necesarul de apă pentru irigații crește în perioada de vară. Fermierii sunt îndemnați să utilizeze rațional resursele disponibile, în condițiile unui deficit de apă tot mai accentuat.
Autoritățile avertizează că, în lipsa unor precipitații suficiente, nivelul apei ar putea continua să scadă, iar situația hidrologică a Nistrului va rămâne sub monitorizare strictă.
