NOI PAGUBE PROVOCATE DE PLOI. Care sunt cele mai afectate raioane și ce culturi agricole au suferit cel mai mult

21 jul 2021

Precipitații abundente din ultimele zile au cauzat prejudicii în mai multe localități ale țării. Potrivit IGSU, ploile torențiale au afectat hectare întregi de culturi agricole în satele din raionale Soroca, Criuleni, Ungheni, Florești, Basarabeasca, Orhei și UTA Găgăuzia.
 
În localitatea Dubna din Soroca ploile cu grindină au prejudiciat 185 ha de rapiță, 260 ha de porumb și 96 ha de grâu, iar la Slobozia – Cremene ploile au afectat 102 hectare de livezi. La Comrat precipitațiile au prejudiciat 184 ha de livezi, 300 ha de porumb, dar și 250 ha de grâu.
 
Din cauza ploilor abundente în localitatea Ciocâlteni din raionul Orhei  au fost distruse 150 ha de floarea-soarelui și 100 ha de porumb. În toate localitățile afectate lucrează comisiile pentru situații excepționale care vor estima pagubele.
 
Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în legătură cu căderea ploilor izolat cu averse puternice se pot forma scurgeri intensive pe pante cu risc de inundații locale, dar și creșterea locală a nivelului apei în râurile mici.

poza:agro.basf.ro
loading ...