O halbă de bere în schimbul unei sticle cu ulei. Nu este o glumă, se întâmplă într-o berărie din München. Astfel patronii au găsit o modalitate inovativă de a face față deficitului de ulei de gătit din Europa, îndemnându-și clienții să plătească berea cu ulei de floarea soarelui. Prin această metodă localul intenționează să asigure stocurile necesare de ulei pentru prăjit șnițele, transmite AGROMEDIA, cu referire la Reuters.
Având în vedere că Ucraina și Rusia exportă aproape 80% din necesarul global de ulei de floarea soarelui, multe state europene, inclusiv Germania, s-au pomenit cu un deficit de ulei de gătit de când a început războiul din Ucraina.
Managerii de la Berăria Giesinger, o berărie din orașul sudic München, cred că s-ar putea să aibă răspunsul, oferind iubitorilor de bere un litru din băutura lor preferată în schimbul a aceleiași cantități de ulei de floarea soarelui.
Această idee a apărut deoarece pur și simplu am rămas fără ulei în bucătărie și de aceea trebuie să fim inventivi, a declarat managerul localului, Erik Hoffmann, pentru Reuters TV.
Sticlele de ulei de rapiță și floarea soarelui deseori au lipsit de pe rafturile supermarketurilor din Germania de când a începutul invazia Rusiei în Ucraina, iar multe magazine raționalizează numărul sticlelor per client.
Obținerea uleiului este foarte dificilă...dacă ai nevoie de 30 de litri pe săptămână și iei doar 15, la un moment dat, nu vei mai putea să prăjești un șnițel, a spus Hoffmann, adăugând că clienții au tranzacționat 400 de litri până acum.
În vreme ce un litru de bere costă aproape 7 euro în localurile germane, un litru de ulei de floarea soarelui se vine pentru aproape 4,5 euro – fiind o ofertă tentantă pentru mulți clienți.
Moritz Baller a cumpărat 80 de litri de ulei de floarea soarelui în Ucraina în timpul unei călătorii în care a livrat ajutor umanitar, dând la schimb achiziția pentru opt lăzi de bere pentru petrecerea de ziua lui de naștere.
Campania este cool. Putem să luăm bere ieftină și da, și Berăria Giesinger este ajutată, spune el.