În prima zi a atelierului, discuțiile au vizat instrumentele de sprijin oferite de Uniunea Europeană pentru întreprinderile care activează în domeniul producției, procesării și comercializării produselor pescărești și de acvacultură. Participanților le-au fost prezentate și exemple de implementare a programelor de finanțare în Austria și în landul Bavaria din Germania.

Un subiect al discuțiilor a fost Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (EMFAF), instrumentul Uniunii Europene pentru finanțarea sectorului în perioada 2021–2027. Au fost analizate domeniile eligibile pentru finanțare, modul de elaborare și aplicare a programelor naționale, precum și alte instrumente de asistență disponibile în UE.
Secretara generală adjunctă a MAIA, Ina Butucel, a subliniat că procesul de aliniere la cerințele europene presupune atât ajustarea legislației, cât și pregătirea instituțiilor publice și a sectorului privat pentru aplicarea acesteia.

„Ministerul are responsabilitatea de a pregăti instituțiile publice și sectorul privat pentru implementarea cerințelor europene, dar și de a valorifica beneficiile, inclusiv financiare, pe care le oferă Uniunea Europeană. Pregătim instrumentele necesare de suport financiar pentru modernizarea sectorului, procesarea și plasarea pe piață a produselor pescărești și de acvacultură”, a menționat Ina Butucel.
La atelier participă Walter Dübner, consultant senior și expert în agricultură și pescuit, care a prezentat informații despre instrumentele europene de finanțare și experiența statelor membre în aplicarea acestora.
Expertul a evidențiat necesitatea pregătirii sectorului pentru valorificarea viitoarelor oportunități de finanțare, inclusiv prin consolidarea organizațiilor de producători și asigurarea resurselor naționale de cofinanțare.
„Este foarte important ca Republica Moldova să aloce propriile resurse financiare pentru sectorul acvaculturii. Proiectele pot include investiții în iazuri, instalații și echipamente, măsuri de formare profesională, îmbunătățirea calității produselor și dezvoltarea canalelor de comercializare”, a declarat Walter Dübner.
De asemenea, expertul a menționat importanța măsurilor de mediu, inclusiv a celor orientate spre reducerea consumului de apă, și a încurajat organizarea producătorilor în grupuri, pentru consolidarea sectorului și facilitarea accesului la sprijin financiar.
Atelierul este organizat de către proiectul „Dialogul Moldo-German privind Politicile în Agricultură” (APD Moldova), finanțat de Guvernul Germaniei. Proiectul sprijină Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în procesul de aderare la Uniunea Europeană, prin schimb de experiență, armonizarea legislației naționale cu cea europeană și consolidarea capacităților instituționale de implementare a acesteia.
