Astfel, vineri vremea se va răci puțin, iar vântul va sufla cu până la 15-20 de metri pe secundă. Ziua, valorile vor fi cuprinse între 08 și 10 grade Celsius. Noaptea, se așteaptă minime între 2 și 4 grade Celsius.

În data de 15 noiembrie, în raioanele de nord, la orele dimineții, la suprafața solului sunt posibile înghețuri cu intensitatea de până la minus un grad.
Dacă temperaturile medii zilnice a aerului vor scădea, va avea loc întreruperea procesului de vegetație a culturilor de toamnă, care se află deja în fază de înfrățire. În luna septembrie și octombrie condițiile termice au fost favorabile pentru lucrările agricole de toamnă, ceea ce nu putem spunde de luna noiembrie. Timpul se răcește și zilele cu temperaturi generoase sunt tot mai puține.