Ca să lansezi o afacere cu ulei din semințe de susan, migdale, miez de nucă, dovleac, chimen negru, in, armurariu sau cânepă, nu e neapărat să fii chimist. E suficient să vrei și să fii atras de dorința de a descoperi ceva nou, diferit de ce ai făcut până acum. Dar pentru ca acest business să îți aducă profit, ai nevoie, indiscutabil, de capacități de alchimist.
Cristina și Marian Ceban își au secția de producere a uleiului presat la recela în comuna Stăuceni. Mica lor întreprindere s-a născut în 2019 și a fost botezată MIRA. Cristina este de profesie inginer-constructor, iar soțul vine din sectorul bancar. Inevitabila întrebare, pe care i-a adresat-o AGROMEDIA, a fost: cine v-a determinat să porniți această afacere?
“Am studiat piața și am găsit un singur producător. Calitatea uleiurilor lăsa mult de dorit și ne-am zis că este o nișă liberă, care trebuie ocupată. Am procurat presa pentru ulei la rece și filtrul. Primul produs a fost unul de floarea-soarelui, mai degrabă un test, apoi am trecut și la alte semințe. În cazul în care plantele cresc la noi, materia primă o luăm de la antreprenori. Când însă e vorba de in, armurar sau cânepă, apelăm la distribuitorii locali”, ne-a povestit Cristina.
Primele investiții au fost din banii personali, iar unul dintre soți și-a păstrat jobul, astfel încât își asigurau existența din salariu. Anii trecuți au fost foarte buni pentru MIRA! Au achiziționat un pres mai mare și au lansat platforma online www.mira.md. De altfel, potrivit Cristinei, s-au orientat din start spre vânzările online, clienții lor fiind, în mare, mămici cu pici și vârstnici, care au grijă de sănătatea lor și știu câte beneficii conțin uleiurile fără conservanți și aditivi.
“Presat la rece înseamnă la o temperatură de 45-50 grade. Semințele de in sunt destul de sensibile și dacă ai greșit temperatura cu un grad, ai ratat o partidă de ulei. Initial, am înregistrat pierderi substanțiale, după care am studiat mai bine domeniul, am avut un tehnolog inițiat în domeniu, am discutat cu alți productători și am “furat” secretele”, ne-a mai spus Cristina.
Marfa lor este ambalată în sticle de maxim 250 ml și minim de 100 ml. Cel mai scump este uleiul din semințe de chimenul negru și ajunge la 330 lei, iar cel mai ieftin e cel de in – 40 lei per 100 ml. Din 100 kg de semințe, ne-a spus familia Ceban, reușesc să stoarcă la rece cca 20 litri de ulei.
„Vrem să obținem, sub brandul nostru, și uleiuri din semințe de amarant. De fapt, din orice semințe de plante oleaginoase, poți obține ulei și câștiga bani. Mai ales că ele se utilizează nu numai în industria alimentară, ci și în beauty industry”, a menționat Cristina.
Un sfat pentru tinerii antreprenori? Să aibă asigurată, înainte de a da startul afacerii, o pernă financiară, pentru că orice business, la început, mai mult înghite finanțe, decât stoarce venit.