DE LA CATEDRĂ LA CUPTOR: Povestea unui profesor devenit brutar

11 aug 2025
Într-o mică brutărie din Tiraspol, aroma de pâine coaptă umple diminețile și atrage oameni din tot orașul. În spatele tejghelei, Ivan Cernicenko, fost profesor de fizică și matematică, își privește cu mândrie rafturile pline cu pâine rustică, baghete și chifle.
 
Pâinea noastră este gustoasă, are propria aromă, propriul gust, pe care nu-l găsești la pâinea din magazin, spune Ivan, convins că secretul stă în ingredientele naturale și în procesul atent de preparare.
 
Drumul său spre brutărie a început aproape întâmplător. La un moment dat, mi-am dat seama că aceleași eforturi pe care le depuneam lucrând pentru alții le pot investi în propria afacere. Am văzut pe YouTube un brutar ucrainean povestind atât de simplu despre meserie, încât mi s-a părut ușor. Așa s-a născut ideea de a coace gogoși, își amintește el.
 

De la primele încercări până la brutăria de azi au trecut șase ani. Afacerea a supraviețuit și în momente grele, inclusiv datorită sprijinului financiar oferit de Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii” implementat de PNUD.
 
Finanțarea Uniunii Europene a fost un sprijin enorm. Fără ea, mi-ar fi trebuit încă cinci ani să ajung la ceea ce vedeți acum în brutărie, mărturisește antreprenorul.
 
Astăzi, „Pâinea lui Ivan” este un punct de atracție pentru clienți fideli, dar și pentru cei care vin din alte zone ale orașului doar pentru produsele sale.
 
Avem oameni care trec întâmplător, ne zăresc, ne zâmbesc și intră. Alții vin special din diverse cartiere pentru pâinea cu ceapă – produsul nostru cel mai popular, pentru că este diferit și nu se găsește în alte brutării din oraș, spune Ivan.


 
Cu un cuptor modern și utilaje performante, brutăria își mărește treptat capacitatea de producție. Ivan se pregătește să lanseze o linie de pâine fără drojdie și fără gluten, rămânând fidel principiului de a produce totul din ingrediente naturale, cu respect pentru client și pentru meserie.
 
 
loading ...