În satul Țaul, raionul Dondușeni, un grup de eleve de la Centrul de Excelență pentru Horticultură și Tehnologii Agricole dezvoltă un proiect de antreprenoriat social care îmbină educația ecologică cu inițiativa economică. Cu ajutorul unei singure imprimante și multă determinare, tinerele produc pungi ecologice personalizate, cu scopul de a reduce consumul de plastic în comunitate, scrie TVN.
Inspirate de tendințele sustenabile promovate pe rețelele sociale, fetele creează modele la comandă și gestionează un atelier modest, dar eficient, răspunzând solicitărilor venite din sat și din regiune. Proiectul presupune ore întregi de muncă, uneori până târziu în noapte, dar pentru ele, satisfacția este mai mare decât efortul.
A fost greu la început, pentru că nu aveam experiență în antreprenoriat social, dar acum ne bucurăm când vedem clienți mulțumiți, afirmă Adriana Cracan, elevă implicată în proiect.
Materialele neconforme sau deteriorate sunt refolosite pentru întărirea produselor, fiecare pungă trecând printr-un proces de finisare menit să asigure durabilitatea și funcționalitatea acesteia. Astfel, activitatea atinge și o dimensiune educațională importantă, învățându-le pe tinere valorile reutilizării și ale consumului responsabil.
A fost un început timid, dar când am văzut reacțiile clienților, am știut că efortul nostru contează. Acum îmi doresc să transform această experiență într-o afacere proprie, spune Cătălina Trofaela, o altă elevă din echipă.
Proiectul este coordonat de profesoara Violeta Guțuleac, care vede în inițiativa tinerelor nu doar un exemplu de responsabilitate ecologică, ci și o lecție de implicare civică.
Ne dorim ca această inițiativă să continue și după plecarea fetelor. De aceea, începem să implicăm și elevi din anii mai mici, pentru a asigura continuitatea proiectului, declară mentora.
Pungile realizate manual au început să fie utilizate de meșteri populari, comercianți locali și participanți la târguri din regiune. Prețul variază între 3 și 8 lei, în funcție de dimensiune și personalizare. Deși mulți săteni apreciază inițiativa, alții încă preferă pungi de plastic, invocând comoditatea și costul mai redus.
Cu toate acestea, impactul educațional și ecologic este evident. Într-un context în care comunitățile rurale sunt deseori ocolite de inițiative de mediu și antreprenoriat, exemplul acestor eleve demonstrează că inovația poate porni chiar din ateliere modeste, cu resurse limitate, dar cu viziune și pasiune.