FERMĂ MODERNIZATĂ LA OLIȘCANI: Lapte de calitate și investiții ecologice

01 mai 2025
Ferma de vaci „Pisarenco Olga” din satul Olișcani, raionul Șoldănești, este un exemplu elocvent de succes în agricultură și antreprenoriat rural. Din 2016, familia Pisarenco activează pe piață ca producători de lapte, gestionând o fermă cu 80 de capete de bovine, dintre care 70 sunt vaci mulgătoare.
 
Facerea dată este implantată în sânge. Părinții mei au avut animale, am crescut într-o familie cu produse naturale. De aceea am considerat și noi să producem un produs de calitate, povestește antreprenoarea Olga Pisarenco.
 
Ferma a fost dezvoltată și modernizată cu sprijinul programelor naționale și europene destinate antreprenorilor. Cu ajutorul Programului PARE 1+1, familia a beneficiat de un grant de 200.000 lei, folosit pentru achiziționarea unei mori cu ciocănele și a unui aparat de muls vaci adaptat pentru bovine.
 
Fiecare zi sunt în mișcare, în activitate atât fizică cât și mentală. Aceasta mă motivează, spune Olga Pisarenco, subliniind importanța implicării constante în gestionarea afacerii.
 
În 2023, compania a accesat și un program pentru instalarea panourilor fotovoltaice, iar recent a depus dosarul în cadrul Programului de ecologizare, gestionat de ODA. Prin acest program, ferma urmează să primească 300.000 lei pentru achiziția unui separator de dejecții – o investiție care reflectă grija pentru mediu și sustenabilitatea proceselor de producție.
 
Ne concentrăm nu doar pe calitatea produselor, dar și pe protejarea mediului înconjurător, afirmă antreprenoarea. În total, valoarea investițiilor realizate prin cele trei programe se ridică la aproximativ 600.000 lei.
 
Datorită sprijinului pe care l-am beneficiat, am reușit să modernizăm ferma noastră și să mai economisim pentru a îmbunătăți toată activitatea. Sincere mulțumiri Guvernului Republicii Moldova pentru oportunitatea creată tinerilor antreprenori și Uniunii Europene pentru sprijinul acordat, a adăugat Olga Pisarenco.
 
Ferma Pisarenco este astăzi un model de bune practici în sectorul zootehnic și un exemplu pentru alți antreprenori care doresc să-și dezvolte afacerea în mod sustenabil.
 
loading ...