A cumpărat pământurile care i-au aparținut cândva străbunelului său și a plantat o livadă de mere. Soții Aurel și Irina s-au născut în sat, apoi au încercat să își găsească rostul în afara localității de baștină, pentru ca mai apoi să revină totuși în satul de origine.
Aurel a lucrat 15 ani la Moscova, unde a început ca hamal și a ajuns inginer. Irina este juristă de profesie și a muncit mai mulți ani la judecătoria de la Ungheni. Apoi au decis să revină în satul de baștină a lui Aurel.
Am dorit să petrec restul vieții mele la natură, să făuresc ceva. Am luat decizia împreună cu soția să ne stabilim la țară, să investim și să rămână ceva în urma noastră și ne-am apucat să cultivăm mere, povestește Aurel.
Și așa se face că în 2008, soții Carauș au devenit agricultori. Au plantat livada de mere care se întinde pe 18 hectare pe pământurile care cândva i-au aparținut străbunelului lui Aurel.
Livada se afla în zona Caraușeni (localnicii numesc teritoriul după numele fostului proprietar) și a revenit tot la Carauș, noi restabilim moșia Carauș de cândva, spun cu mândrie soții.
O livadă modernă și superintensivă
Și-au asumat riscurile unei afaceri în agricultură, au învățat din cărți, din experiența proprie, dar și a altor profesioniști și în final au o livadă modernă. Rezultatele muncii lor se văd în fiecare toamnă, atunci când culeg recoltă.
Am avut ani când am cules și 62 de tone de mere. Dacă îngrijești bine livada, ea dă roade, spune Irina.
Merele de la Negurenii Vechi sunt vândute pe piața locală, soții Carauș având încheiate mai multe contracte cu companii care le cumpără marfa.
În 2021 grație grantului oferit de UE, Irina și Aurel au cumpărat o platformă de recoltare.
Până acum, de obicei, se lucra cu o scăriță, fiecare lucrător o punea la copac, se urca pe ea și culegea merele. Totuși, merele de calitate se aflau sus și ca să le poată ajunge, trebuia scuturat copacul, merele cădeau și automat le scădea din calitate, explică Aurel.
Cu platforma achiziționată crește randamentul muncii, merele se culeg calitativ și pe două rânduri deodată. Pe platformă pot urca de la cinci până la opt persoane și merele sunt culese din partea de mijloc și de sus a copacului.
Începând cu toamna trecută, soții Carauș folosesc platforma de recoltare; acest echipament performant se înscrie perfect în viziunea lor despre agricultura modernă. Familia Carauș are deja un sistem performant de irigare; cei doi folosesc irigarea prin picurare și echipamente care le-au automatizat munca în livadă. În acest mod, ei împreună cu fiul lor mai mic reușesc să aibă grijă de livadă tot anul și apelează la zilieri doar în sezonul de recoltare.
În agricultură nu e timp pentru sărbători
Irina și Aurel sunt doi oameni de afaceri neobosiți și ambițioși, care muncesc de cu zori.
În agricultură nu sunt sărbători, lucrul nu poate fi lăsat, sunt momente când azi e devreme, dar mâine poate fi târziu, recunoaște Irina.
De aceea, se întâmplă să lucreze și peste 12 ore pe zi. La 14 ani distanță de când au ales agricultura, nu regretă nimic, ba mai mult au planuri mari de dezvoltare.
Cine nu riscă nu bea șampanie, am investit toți banii pe care i-am avut, dar a meritat, adaugă Aurel.
Pe lângă livada de mere, familia Carauș mai are terenuri unde au semănat grâu, porumb și floarea-soarelui, cresc păsări, au un iaz și mai nou intenționează să deschidă o pensiune turistică, pentru toți cei pasionați de natură și viața rurală. Până atunci, însă, soții Carauș continuă să muncească ca să-și îndeplinească obiectivele.
Compania familiei Carauș este una din cele 12 beneficiare de grant acordat de Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Movila Măgura” din fondurile europene ale Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. În 2021, GAL „Movila Măgura” a primit asistenţă în valoare de 50.000 euro, care a fost investită în proiecte de dezvoltare a localităţilor-membre.
Patru Grupuri de Acţiune Locală din regiunile Cahul și Ungheni au beneficiat de granturi în valoare de 50.000 euro fiecare, oferite cu asistenţa financiară a Uniunii Europene. Grupurile de Acţiune Locală (GAL) „Lunca Prutului de Jos”, „Cişmeaua Sudului”, „Valea Halmagei” și „Movila Măgura” au fost selectate în cadrul unui concurs de granturi lansat în 2020 de Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. În total, 47 de micro-proiecte de dezvoltare sunt realizate în comunităţile rurale din ambele regiuni-cheie. Iniţiative de promovare a turismului rural durabil, de dotare a grădinițelor cu echipament smart, de renovare a parcurilor şi a staţiilor de aşteptare a transportului public pentru a facilita accesul la servicii publice, de sprijin pentru afacerile existente - dotarea cu echipament modern a fabricilor de mobilă, brutăriilor, avicolelor sau mini-întreprinderilor de lactate – sunt lansate în satele din Cahul şi Ungheni cu asistența financiară a Uniunii Europene. Noile proiecte vor crea cel puțin 30 locuri noi de muncă în cele 4 GAL-uri.
Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul (2019-2024), cu un buget total de 23 mln. euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).
Sursa: UNDP Moldova