STRUGURII DE LA TERRA VITIS: Standard de calitate recunoscut în UE

06 nov 2024
Familia Mihov, din satul Burlacu, raionul Cahul, prin afacerea sa Terra Vitis, marchează un nou succes pe piața europeană, livrând întreaga producție de struguri din 2024 către importatorii din Uniunea Europeană. Fondată acum 20 de ani, compania Terra Vitis este recunoscută în special pentru producția de struguri de masă, pere și cireșe, dar și pentru culturi de câmp.
 
În ciuda condițiilor meteorologice dificile, recolta din acest an a atins o productivitate de 25-30 de tone de struguri la hectar în sistemele de cultură Gable și Pergola, o performanță similară cu anul precedent.
 
Deși ne-am propus o creștere de 20% față de recolta anului trecut, am obținut o producție comparabilă și chiar ușor mai bună, a precizat Varvara Mihov, manager de export Terra Vitis.


 
Calitatea și parteneriatele, cheia succesului pe piața europeană
Cu o suprafață de 42 de hectare cultivate, Terra Vitis exportă șase soiuri de struguri, toate certificate GlobalG.A.P. pentru a asigura standarde înalte de calitate. Analizele de calitate sunt realizate atât în Moldova, cât și în laboratoare specializate din Italia, pentru a răspunde cerințelor pieței externe. În acest an, compania a exportat 640 de tone de struguri în Polonia, România și Germania, depășind cererea și obținând un preț mai bun datorită calității superioare și notorietății crescute a strugurilor „Moldova” pe piața internațională.
 
Un moment important pentru Terra Vitis a fost colaborarea cu rețeaua Lidl din România, care a solicitat utilizarea lăzilor returnabile IFCO, pentru o logistică sustenabilă.
 
A fost o provocare să livrăm strugurii recoltați și pre-răciți, astfel încât aceștia să fie pe rafturi în aceeași zi. Birocrația legată de vămuirea și admiterea temporară a lăzilor a fost un proces complex, însă avantajele ambalajului returnabil sunt incontestabile, a declarat Varvara Mihov.


 
Expansiunea pe noi piețe și programul de mentorat
Varvara Mihov participă la Programul de Mentorat la Export, inițiat de Moldova Fruct, cu sprijinul USAID și Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova. În cadrul expoziției Fruit Attraction de la Madrid, Mihov a interacționat cu importatori din Olanda și Franța, pregătind baza pentru extinderea exporturilor de cireșe, pere și struguri în sezonul viitor.
 
Strugurii de soiul Moldova au stârnit un interes deosebit din partea importatorilor. Am primit chiar mesaje de tipul „Varvara, sold out” la scurt timp după livrare, ceea ce ne aduce o satisfacție reală, a adăugat Varvara Mihov.
 
Afacerea Terra Vitis demonstrează astfel că o combinație de standarde de calitate, certificări riguroase și parteneriate strategice sunt elementele care pot asigura succesul produselor agricole moldovenești pe piața internațională.
loading ...