ZMEURA DE LA FAMILY FRUIT BOX, pomușoarele cu o valoare sentimentală specială. Află AICI de ce

02 sep 2021
Orice fruct, legumă sau pomușoară crescută aici, pe pământurile noastre, ascunde o poveste pe care, din moment ce o afli, te umpli de spirit și nu o mai uiți. Pentru că e creată de oameni simpli și transmisă prin muncă celor care aleg să o consume.

Sunt o tânără familie din comuna Trușeni. Mariana și Vadim Bostan și cei doi copii cultivă pomușoare pe o suprafață de 40 de ari - mure, zmeură, coacăză și zmeură timpurie. Deși au alte ocupații de bază, nu renunță la mica afacere din mai multe motive. Unul e că plantația a fost sădită de părinții care au emigrat în SUA și le-a fost lăsată drept zestre sacră. Al doilea e că toate cresc în grădina bunicii. Al treilea – este locul unde se adună întreaga familie și acest loc este unul atât de special pentru ei!

Plantație îngrijită, cu sistem de irigare prin picurare

Încercăm aici, acasă, în comunitate să bucurăm consumatorii cu pomușoarele noastre. Avem mai multe soiuri de zmeură timpurie care se coc la începutul lui august și dacă e un an bun, avem recoltă până la primul îngheț. E la fel ca și cealaltă zmeură, doar că e mai perisabilă decât cea din primăvară, trebuie consumată mai repede. Agricultura e un hobby, părinții au câștigat Green Card și au plecat în SUA. Inițial pentru trei luni, dar au deja trei ani de când sunt stabiliți acolo. Le trimitem și lor gemuri din pomușoare. E multă muncă, și chiar dacă terenul e mic, dar e al nostru”, ne-a povestit Mariana.

Soțul Vadim este cel care, odată ce părinții au ieșit la pensie, a încercat cumva să-i motiveze și au sădit plantația. Ca să aibă ocupație, să se simtă utili.

Avem consumatori deja de șapte ani, de când am pornit afacerea. Butașii de zmeură sunt aranjați gospodărește, îngrijiți, pentru că altfel nici nu poți culege recolta. Lumea vine direct în grădină și gustă pe loc, își poate alege marfa care îi convine. Zmeura timpurie o vindem cu 50 lei/kg, e același preț de ani de zile și îl menținem. Avem și investiții, acest an e unul bun, cu ploi, dar de regulă merg tone de apă, pentru că avem și sistem de irigare prin picurare. Altfel nu faci treabă”, ne-a relatat Mariana.

Bunica e servită zilnic cu un platou de fructe și pomușoare

„Agricultura e un domeniu greu și e problemă cu forța de muncă, facem totul singuri. Avem doi copii, un băiat și o fată, ne ajută la cules. Noi le creăm diferite jocuri, plantația e locul nostru unde ne întâlnim și unde suntem o adevărată familie. E în grădina bunicii, un loc nepoluat, iar bunica este servită zilnic cu pomușoare și fructe aranjate cu drag pe un platou. Nu am calculat niciodată ce profit avem, e un adaos la salariul nostru. De multe ori vrem să renunțăm, ne spunem că e ultimul an, și primăvara, când încep a se coace pomușoarele, avem o energie inexplicabilă după iarnă și iar o luăm de la început”, a subliniat mica antreprenoare.

Găsiți produsele Family Fruit Box la Trușeni. Sunt promușoare cu o valoare sentimentală specială pentru Mariana și Vadim.  


 
loading ...