Opiniile cercetătorilor despre monocultura la rapiță
La nivelul Europei, rapiţa, plantă de climă rece, găseşte condiţii bune de vegetaţie în ţările din nordul Europei, unde atât riscul de secetă cât şi cel de îngheţ sunt minime. În asemenea condiţii, există lucrări (Govronsko-Kulesza, 2006) care susţin că, într-o monocultură de până la 8 ani, rapiţa poate rezista fără a-şi reduce producţia şi calitatea şi fără a fi afectată în mod deosebit de dăunători şi boli.
Dimpotrivă, cercetătorii francezi de la Citiom (2009) consideră că rapiţa se comportă foarte bine într-o rotaţie de 4-5 ani, în care caz poate aduce un spor de până la 20-30% la nivelul producţiei şi poate fi folosită ca o bună plantă premergătoare pentru culturile de cereale (grâu, orz, ovăz). Calitatea de bună plantă premergătoare trebuie căutată în raportul dintre rădăcini şi sol, care favorizează menţinerea unui sol structurat, cu o arhitectură optimă pentru raportul apă/aer din sol.
Cercetările efectuate de Cristen (2001) şi citate şi de Wagner (2008) în spaţiul german arată că rotaţiile, chiar şi cele simple, sunt mai bune decât varianta monocultură. Rapiţa reacţionează chiar şi la monoculturi simple de cereale, orzul fiind însă cu 4% superior ca premergătoare grâului. Asolamentul de 3 ani, rapiţă-grâu-orz, măreşte producţia cu încă 4% (+ 4,4 q/ha).
Dacă, însă, în asolament se introduce o plantă amelioratoare precum mazărea, sporul de recoltă creşte semnificativ (22% sau 7,2 q/ha, ceea ce înseamnă plus venit la hectar). Asolamentele de 4 şi 5 ani fără plante amelioratoare nu sunt superioare asolamentelor de 3 ani care includ însă leguminoase (mazăre).
Menţionăm că efectul monoculturii a fost studiat şi de mulţi alţi cercetători amintiţi mai sus, o dată cu cererea crescută de seminţe de rapiţă, mai ales pentru obţinerea de biodiesel. S-a născut şi ideea găsirii unor soluţii alternative care să susţină monocultura. Cu toate că poate fi susţinută un număr de 2-4 ani, dezavantajele pe care scoaterea ei din asolament le-ar aduce acestuia sunt generate de calitatea ei deosebită de plantă premergătoare, mai ales pentru culturile de cereale.
În ultimii 20 de ani, rapiţa pentru seminţe a început să se extindă spre sud-estul Europei, unde condiţiile de cultură sunt mai restrictive decât în Europa Centrală şi de Nord şi, în consecinţă, şi nivelul recoltelor este mai mic.
Pe de altă parte, relaţia între climă şi agricultură este necesar a fi revăzută pentru întreaga agricultură europeană şi locală. Restricţiile impuse de factorii de dezvoltare ai culturii cresc în amploare şi diversitate pe măsură ce înaintăm din ţările din nordul Europei către sud-estul Europei şi se conturează cu producţii mai mici.
Citește și: CUM ALEGEM HIBRIZII DE RAPIȚĂ?
Practicarea monoculturii - considerată foarte păguboasă
Dacă în sud-estul Europei, producţia de rapiţă, datorită riscului de ger (aproape 40%) şi de secetă (tot40%), ca şi a presiunii foarte mari generată de insecte, boli şi dăunători, poate fi compromisă în cel puţin 40% din cazuri, acest lucru este foarte greu de întâlnit în Europa Centrală şi imposibil în Europa de Nord. Atitudinea faţă de monocultură este şi ea diferită, pentru că diferenţele de producţie în monocultură cresc în acelaşi sens.
Din aceste considerente, dar şi ca urmare a studiilor şi observaţiilor, se consideră practicarea monoculturii ca foarte păguboasă, atât prin pierderile directe, cât şi prin absenţa ei ca bună premergătoare pentru grâu.
Printre restricţiile ce impun eliminarea monoculturii de rapiţă, presiunea de infecţie cu dăunători este mare.
Ceutorhynchus assimilis (gărgăriţa seminţelor de crucifere). Seminţele sunt devorate de larve, iar pagubele pot să ajungă uşor la 40%.
Tot din neamul gărgăriţelor face parte şi Ceutorhynchus napi, cunoscută şi sub denumirea de gărgăriţa tulpinilor de rapiţă.
Meligethes aeneus (gândacul lucios al cruciferelor) atacă şi mănâncă până la distrugerea bobocilor florali şi a florilor. Pagubele sunt, de asemenea, până la 40-50% sau mai mult.
O serie întreagă de purici, afide şi insecte polimorfe (păduchele cenuşiu) pot să atace rapiţa mai ales în monocultură.
Toţi dăunătorii rapiţei iernează sub formă de larve în sol şi de aceea este preferabil a fi schimbată pentru cultură în vederea reducerii atacului.
Bolile rapiţei în spaţiul românesc sunt, de asemenea, numeroase.
- putregaiurile
- făinarea
- mana
- alternarioza.
Bibliografie: AGROTEHNICĂ. TRANSFORMAREA MODERNĂ A AGRICULTURII. Mihai Berca