Fructe dulci, aromate, cu un gust deosebit, pline de vitamine ce nu necesită o îngrijire deosebită. Este despre afinul siberian sau Lonicera. Așa cum spune și numele acesta este originar din friguroasa Siberie, unde crește în mod spontan. Lonicera poate fi plantat și în țara noastră în aproape orice loc, singura condiție fiind să știți că mare parte din soiurile pe care le găsiți pe piață nu se autopolenizează. Astfel, trebuie să folosiți la plantare minim două soiuri pentru polenizare.
Afinul siberian fructifică în scurt timp după plantare, cel mai adesea în anul 2, dar ajunge la maturitate deplină în anul 4, atunci când tufa ajunge la statura unui om, fiecare dintre acestea asigurând o producție de aproximativ 5 kilograme de fructe.
Afinul siberian: Avantaje
Fructele de afin siberian au o formă alungită, măsoară 2-3 cm și conțin cantități importante de antioxidanți, minerale, seleniu și antocianină. Totodată, acesta are cel mai bogat conținut de resveratrol, de 10 ori mai mult decât strugurele roșu, substanța fiind denumită și elixirul tinereții. Este primul fruct care se coace, începând cu luna mai și care poate fi consumat în stare proaspătă sau prelucrată, sub formă de dulceață/gem/jeleu sau pentru fabricarea de băuturi alcoolice, inclusiv vin.
Soiuri de afin siberian
Pe piață, găsim o multitudine de soiuri de afin siberian, precum HoneyBee, Vostorg, Bakczarskij Velikan, Zojka, Klon, Wojtek, Jugana, Karina sau Duet, fiecare având caracteristici proprii. Un mare avantaj al acestui arbust: plantele rodesc timp de 30 ani.
Afinul siberian: Plantare
Planta în sine este un arbust. Adică o tufă cu înălțimea de 1,5-2 metri. Crește pe orice tip de sol, fiind nepretențioasă. Rezistența la intemperii, frig, secetă, este maximă, iar bolile și dăunătorii care pot afecta planta sunt rarități. Lipsa de atractivitate a culturii este dată de faptul că necesită timp până la prima recoltă, care apare doar la 2-3 ani de la plantare, și este nesemnificativă.
Abia după 5-6 ani de la plantare fructele încep să apară în cantități mai mari, de 3 până la 5 kg per plantă. După care va rodi în următorii 10-15 ani. Cele mai vechi plantații au deja 30-40 de ani și încă rodesc abundent!
În primul an, planta își dezvoltă rădăcina, și o tulpină de 10-15 cm. În anul 2, tulpina se ramifică și se dezvoltă 3-4 ramuri viguroase, la 25-30 cm înălțime, care deja fructifică. În anul 3, ramificarea devine intensă, înălțimea depășește 60 cm, și planta produce deja 200-300 de boabe. În anul 4, planta depășește un metru înălțime, și poate da peste un kilogram de fructe dacă e bine ramificată. În anul 5, recolta poate atinge 2-3 kg, iar planta crește și se ramifică pe orizontală. Pe măsură ce volumul ei crește, crește și productivitatea. În anii 6-7, planta se consideră a fi matură și productivă, iar recolta medie ajunge 3 kg per plantă. Cheltuielile cu plantația înseamnă irigare în primii 2 ani după plantare și protejarea plantei de buruieni și dăunători.
Se plantează în gropi cât mai mari (ideal un cub cu latura de 50 cm), la minim 1,4-1,5 metri pe rând, cu distanță de minim 2,5-3 metri între rânduri. Astfel, se poate asigura o densitate de 2500-3000 plante la hectar.
Arbuștii pot fi amplasați lângă garduri, urmând să îi spijinim de acestea pe măsură ce se dezvoltă. E bine să știți că plantele amplasate în zonele din grădină expuse mai mult la soare pe durata zilei vor avea fructele mai dulci decât cele amplaste parțial la umbră.
Sursa: Afin Siberian