Fermierii de la nordul Moldovei susțin că anul acesta, a treia parte din recolta de cartofi va rămâne în câmp. Raionul Briceni, considerat patria cartofului, a fost puternic afectat de secetă. Condițiile nefavorabile au făcut ca legumele să putrezească înainte de a fi recoltate. Prin urmare, prețul cartofilor nu va scădea. În prezent, un kilogram de legume direct de la producător costă până la 5,50 lei, dublu comparativ cu sezonul trecut, transmite AGROMEDIA, cu referire la Nord News.
Un fermier din satul Caracușenii Vechi, raionul Briceni deține 12 hectare de cartofi. Bărbatul susține că din cauza secetei și a insuficienței de calciu, 40% din recoltă a fost compromisă.
Am așteptat o recoltă de 10 tone, dar strângem 6-7 tone. Am sădit câte 3 tone la hectar, povestește bărbatul.
Iar Ion Timoftică deține 1,5 hectare de cartofi. Bărbatul spera să obțină un profit bun anul acesta, dar seceta i-a jucat festa.
Anul trecut am strâns aproape 13-14 tone de pe un hectar. În acest an este foarte slab pentru că nu au fost ploi până nu demult. Priviți cât este de măruntă. Trei sunt mici și una mășcată. Am nepoți, copii, nurori. Le voi da câțiva saci pentru că e tot ce am, spune gospodarul.
Zilierii susțin că strânsul cartofilor este o muncă grea, dar nu au altă alternativă.
Strângem cartofii mari, iar cei mărunți la o parte. Cei putrezi rămân în câmp. Lucrăm așa 10 ore pe zi.
Lucrăm greu, salariul e mic, dar totul e scump. Muncim de dragul copiilor noștri, pentru a avea cu ce-i crește, povestesc oamenii.
Pentru că prețul cartofilor de pe rafturile din piețe și magazine este mare, oamenii cumpără legumele direct de la producătorii care își vând roada pe marginea traseului Briceni-Edineț.
Dacă nu vom mânca cartofi, atunci ce altceva? De unde carne? Carnea e scumpă. Vom cumpăra câte doi saci de persoană, pentru câți suntem în familie.
Cumpărăm sî avem ce mânca la iarnă. –Cât cumpărați? – Șapte saci. Nu e devreme, că va sta aici, că acasă, nu e totuna? Ei au scos-o din pământ și e bună.
Acum puțin, apoi mai cumpărăm pentru iarnă. Vom cumpăra un sac, cât îmi permite buzunarul. E normal, sunt cartofi și mai scumpi, spun cumpărătorii.
Anul trecut, agricultorii din Briceni au strâns câte 25 de tone de cartofi la hectar, iar în acest sezon doar 12, și asta în condițiile în care și-au irigat culturile.
Acum șase ani, suprafață plantată cu cartofi era de 6 mii de hectare, iar anul acest am ajuns la doar 1510 ha. Se întâmplă pentru că, acum 6-8 ani, producătorii exportau cartofi în Federația Rusă. Totodată, fermierii se confruntă cu un deficit tot mai mare a brațelor de muncă, a spus Iulia Jeleznii, șefa Secției Agricultură, Relații Funciare și Cadastru, Briceni.
În piețele și magazinele din țară, un kilogram de cartofi costă între 9 și 13 lei.