MERELE PREFERATE DE CONSUMATORII DIN EMIRATE: Roșii, dulci și vărgate. Fresh Time despre exportul de fructe în Golful Persic

01 dec 2021

Au reușit să exporte și să comercializeze mai multe containere de mere către consumatorii din Emiratele Arabe Unite. Vorbim despre producătorii din cadrul Fresh Time SRL care, susținuți de proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova, au demonstrat că pentru a cuceri noi piețe este nevoie să ieși din zona de confort și să nu îți fie teamă să încerci.
 
Vitalie Obrijanu, Manager vânzări, Fresh Time SRL, s-a întors recent dintr-o misiune din Dubai, unde a mers împreună cu Asociația Moldova Fruct. Potrivit lui, „marea parte a producătorilor de la noi sunt gata pentru export și în alte piețe, doar că trebuie să conștientizeze câteva lucruri. În momentul când cunoști care sunt cerințele pe această piață și care sunt posibilitățile, nu e nimic dificil. Cred că 80 la sută din cei care au capacități de depozitare și infrastructură post-recoltare o pot face.”
 


Dl Obrijanu a subliniat că producătorii, de regulă, ajung într-o zonă de confort și nu vor să schimbe nimic.
 
„Noi căutăm alternative, alte soluții și piețe noi unde am putea câștiga și consumatori, și bani pentru multe lucruri frumoase pe care le facem aici în Moldova: locuri de muncă, infrastructură și condiții pentru copiii noștri să rămână acasă. De mai mulți ani studiem zona EAU și acum, când volumul de recoltă a crescut, pentru că am avut doi ani mai dificili, ne-am gândit că e momentul oportun să testăm și alte piețe cercetate.
Am făcut mai multe livrări de probă care au avut succes. Am mers la Dubai pentru a împărtăși din experiența noastră și cine și-ar dori să acceseze pe această piață, vom fi suport și ghid pentru ei, le vom explica cerințele și condițiile, particularitățile”,
ne-a relatat dl Obrijanu.
 
Ce fructe preferă consumatorii din Golful Persic
 
„Dacă e să vorbim de piața Golfului Persic, ei consumă mere roșii. Din cele roșii, le preferă pe cele dulci. Din cele roșii și dulci, ei le aleg pe cele colorate în proporție de 75 la sută. E de dorit să fie fructe bicolore, dar vărgate, pentru că așa au fost educați de furnizorii lor din SUA, din Noua Zeelandă. Ne percep destul de ok, sunt deschiși pentru dialog. Vecinii noștri din Ucraina au mai mult succes, dat fiind că sunt de mai multă vreme prezenți pe această piață.
 
Dimensiunea mărului. Nu le poți da tot ce încape. Fructul trebuie să fie calibrat și uniform. Cutia de mere, standard de 18 kg, poate avea 100, 113 și 125 mere, nici cu unul mai mult, nici cu unul mai puțin. Dacă reușiți să îndepliniți cele trei condiții, aveți toate șansele să-i cuceriți”,
ne-a asigurat managerul vânzări de la Fresh Time.
 
Vitalie Obrijanu ne-a mai spus că primul client din EAU e și cel din acest an.
 
„Am exportat repetat, vom vedea care vor fi cererile, acum piața e suprasaturată. Avem și o problemă de logistică cu transportul maritim. La moment au ajuns comenzile cu întârziere din mai multe destinații și piața e full, dar urmărim să facem livrări de săptămâna viitoare, avem și un ambalaj nou. Mergem pe ideea mai multor cutii într-un container, ceea ce optimizează cheltuielile de transport. Într-un container maritim puteți încărca 1 000 cutii, adică 18 tone, sau 1 176 cutii în aceleași condiții, greutatea ar fi mai mare și transportul ar costa mai puțin per fiecare cutie”, a subliniat producătorul.
 
Câte tone vor merge în acest an către Golful Persic
 
„Ne dorim în acest an, împreună cu mai mulți producători din cadrul Asociației Moldova Fruct, să exportăm 10-20 containere către această destinație, adică un volum de 400 tone. Depinde de cererea de pe piață și de posibilitățile noastre de a le oferi exact produsul pe care îl caută, în special, mere soiul Gala. Stocul nostru cu această varietate încercăm să-l menținem pentru ei și să convingem și alți producători să facă acel pas și să meargă pe piețe alternative. Nu spun să renunțăm la piața tradițională, trebuie păstrată, dar cu produse noi să accesăm piețe noi”, a mai spus dl Obrijanu.
 
Despre cheltuielile de transport am aflat că în timp ce un camion de mere pentru Federația Rusă ar costa cca 3 mii dolari, un container maritim pentru Golful Persic ar fi de la 5 mii dolari, iar pentru India – 6 mii dolari, inclusiv asigurarea și cheltuielile portuare.
 
 
„Mulți producători aleg să vândă marfa direct din livadă și atunci vedem mai multe știri pesimiste în care ei se plâng că au un preț foarte mic pentru recoltă. De ce nu îl păstrează și să găsească momentul oportun pentru a-l vinde?
 
La Fresh Time, roada din acest an a fost mai mică decât așteptările, dar
suficientă pentru a acoperi chletuielile tot mai mari pentru motorină, produse de uz fitosanitar, forța de muncă. Am recoltat în jur de 40-60 tone per ha. E media pe zonă. În cazul unor soiuri s-a ajuns și la 70 de tone, e vorba de livezi superintensive. Suntem un grup de producători și avem peste 150 ha plantate, inclusiv cu mere, cireșe, prune.
Toate produsele au fost exportate, vândute și local”
, ne-a povestit dl Obrijanu.
loading ...