Luna martie marchează reluarea vegetației la usturoi, iar modul în care sunt gestionate lucrările în această perioadă influențează direct dimensiunea și calitatea căpățânilor. Specialiștii atrag atenția că două intervenții sunt esențiale: asigurarea unui regim corect de umiditate și aplicarea fertilizării în etape, adaptată fazei de dezvoltare.
Prima udare trebuie efectuată imediat după dezgheț, în momentul în care solul nu mai este înghețat și permite intervenția fără a se compacta. Norma recomandată este de 10–15 litri pe metru pătrat, în funcție de tipul solului. În perioada de creștere activă, cultura are nevoie de aproximativ 20–30 mm de apă pe săptămână, ceea ce, în condiții normale, înseamnă două udări moderate, ajustate în funcție de precipitații.
Menținerea unei umidități constante, dar fără exces, este decisivă în această etapă. Solul saturat favorizează apariția bolilor fungice, în timp ce lipsa apei limitează formarea bulbilor. Pentru a reduce pierderile de apă și a stabiliza temperatura solului, se recomandă mulcirea cu paie sau frunze uscate imediat după udare. În același timp, afânarea superficială, la o adâncime de 3–5 cm între rânduri, contribuie la aerarea sistemului radicular fără a afecta bulbii în formare.
Pe lângă apă, usturoiul are un consum ridicat de nutrienți în primele faze de vegetație, în special de azot. Fertilizarea trebuie începută la 5–7 zile după topirea zăpezii, prin aplicarea azotatului de amoniu în doză de 15–20 g/m² sau prin utilizarea îngrășămintelor organice lichide, cum ar fi compostul diluat în proporție de 1:10. După aproximativ două săptămâni, este necesară o a doua aplicare, de susținere, folosind fertilizanți echilibrați sau soluții organice.
La circa trei săptămâni de la prima fertilizare, schema trebuie ajustată, trecând la îngrășăminte cu fosfor și potasiu, esențiale pentru formarea bulbilor. În această etapă se pot utiliza sulfatul de potasiu, în doză de 8–10 g/m², sau cenușa de lemn, ca sursă naturală de potasiu. Specialiștii subliniază că aplicarea azotului trebuie oprită în lunile mai–iunie, pentru a evita dezvoltarea excesivă a frunzelor în detrimentul bulbilor.
În cazul soiurilor de usturoi de toamnă care formează tije florale, acestea trebuie îndepărtate imediat după apariție. Intervenția se face prin tăiere, cu instrumente curate, nu prin smulgere, pentru a preveni rănirea plantei. Eliminarea tijelor permite redirecționarea resurselor către bulb, contribuind la creșterea dimensiunii și a calității acestuia.
Un alt element tehnologic important este rotația culturilor. Usturoiul nu trebuie cultivat pe aceeași parcelă mai devreme de 3–4 ani, deoarece această practică reduce presiunea dăunătorilor și a bolilor de sol, precum și epuizarea nutrienților.
În condițiile unui sezon agricol tot mai imprevizibil, cum se anunță și pentru 2026, adaptarea lucrărilor devine esențială. Mulcirea mai generoasă, monitorizarea atentă a umidității și ajustarea udărilor în funcție de precipitații sunt măsuri care pot face diferența într-un an cu variații mari de temperatură. Respectarea acestor lucrări în luna martie asigură o dezvoltare uniformă a culturii și creează premisele pentru obținerea unor bulbi mari, sănătoși și cu capacitate bună de păstrare.
