Zilele trecute, au apărut în online imagini cu drumul central din satele Butuceni și Morovaia, care sunt parte componentă a Rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi” care a fost asfaltat. Acțiunea a trezit nedumerirea și indignarea oamenilor, care susțin că este o lucrare nechibzuită. Drept urmare, Ministerul Culturii a venit cu precizări. Potrivit autorităților, drumul a fost asfaltat ilegal și pe acest caz a fost deschisă o anchetă.
Problema reabilitării drumului din localitățile Butuceni și Morovaia este una veche. Astfel, de mai mulți ani, la Ministerul Culturii, dar și la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), există mai multe cereri din partea autorităților publice locale și a cetățenilor din aceste sate, care solicită modernizarea infrastructurii din localitățile date, inclusiv a celei rutiere.
În aceste cereri, este invocată starea proastă a drumului principal din satele Butuceni și Morovaia. Se menționează că în ultimii ani, din cauza fluxului mare de transport, care circulă inclusiv în tranzit spre localitățile din raionul Criuleni, locuitorii din Butuceni și Morovaia se plâng de cantitatea mare de praf, produs de drumul din balast de piatră, fiindu-le afectată calitatea vieții.
Administrația Rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi” a susținut cererea locuitorilor și s-a adresat către MIDR ca să includă această porțiune de drum, cu lungimea de 3,7 km, în programul de lucru pentru anul 2023. În noiembrie 2022, a fost organizată licitația/adjudecat contractul de execuție a lucrărilor de întreținere periodică a drumului G73 Brănești - Orheiul Vechi - G69 (căruia i-a fost atribuit categoria de drum de importanță regională), se arată în comunicatul ministerului.
Potrivit administrației Rezervației, decizia de a asfalta drumul a fost luată în baza mai multor factori, în special: pe acest drum nu a existat anterior pavaj; în alte sate din Rezervație drumurile centrale sunt asfaltate; zilnic, pe drumul Butuceni-Morovaia, circulă un număr mare de camioane și autoturisme.
Soluția pusă în aplicare pentru reabilitarea drumului - acoperirea cu asfalt - corespunde recomandărilor ce se conțin în Planul de amenajare a teritoriului Rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi”, elaborat în 2017 de Institutul de proiectare „Urbanproiect” (care însă nu a fost definitivat și aprobat).
Cu toate acestea, menționăm că, pentru respectivul gen de lucrări (acoperirea cu asfalt sau cu orice alt material, cum ar fi piatra cubică), este obligatoriu elaborarea unui proiect și avizarea lui la Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI) - ceea ce, în cazul dat, administrația Rezervației nu a făcut, specifică ministerul.
Urmare a faptului dat, Ministerul Culturii a decis demararea unei anchete interne, pentru a stabili cauza din care această procedură nu a fost respectată. De asemenea, Ministerul Culturii a solicitat Agenției de Inspectare a Monumentelor să verifice atât corectitudinea acțiunilor întreprinse de către administrația Rezervației în ceea ce privește obținerea avizului CNMI, cât și să stabilească dacă și în ce măsură, prin lucrările de asfaltare a drumului, au fost aduse prejudicii obiectelor de patrimoniul din cadrul Rezervației.
Ministerul Culturii a mai cerut conducerii Rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi” să elaboreze și să prezinte CNMI, în cel mai scurt timp, proiectul de amenajare a drumului din Butuceni în concordanță cu cerințele de păstrare și de valorificare a monumentelor de patrimoniu din Rezervație.
În ceea ce privește discuțiile despre oportunitatea acoperirii drumurilor din cadrul Rezervației cu pavaj - care, potrivit unor mass-media, ar corespunde mai mult spiritului și istoriei locului -, este un subiect la care, de asemenea, urmează să se expună experții din cadrul CNMI.