CERCETĂTORII MOLDOVENI, PREMIAȚI ÎN ROMÂNIA PENTRU SOIURILE AUTOHTONE DE STRUGURI DE MASĂ

14 sep 2026
Cercetătorii din cadrul Institutului Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară (INCAAMV) au obținut șase diplome de gradul I, II și III la cea de-a XI-a ediție a Concursului și Expoziției de Struguri de Masă din România.
 
În cadrul competiției, colaboratorii Secției Genofond și ameliorarea plantelor horticole au prezentat zece soiuri autohtone de viță-de-vie, dintre care cinci soiuri apirene, fără semințe.
 
Probele înscrise în concurs au fost evaluate în funcție de mai multe caracteristici, precum epoca de maturare, aroma și consistența boabelor, dar și gradul de apirenie.
 
Evenimentul a fost organizat de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească și Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, în colaborare cu Societatea Română a Horticultorilor.
 
La concurs și expoziție au participat cercetători, producători agricoli, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și specialiști din cadrul institutelor și stațiunilor de cercetare din România și Republica Moldova. Evenimentul a oferit participanților posibilitatea de a prezenta rezultatele activității de ameliorare și de a evalua potențialul noilor soiuri de struguri de masă.
loading ...