CLUBUL DE CALITATE PENTRU STRUGURI „MOLDOVA FROM MOLDOVA” A FOST LANSAT

26 nov 2024
Soiul de struguri „Moldova” capătă popularitate în ultimii ani în rândul consumatorilor din diferite țări ale lumii. Soiul Moldova devine o carte de vizită pentru țara noastră fiind exportat în 2023 către 36 de destinații. Pentru a proteja reputația regiunii în fața altor țări producătoare și pentru a garanta livrarea unor struguri de calitate superioară, a fost creat Clubul de Calitate al Producătorilor de Struguri de Masă – Moldova from Moldova. Inițiativa, susținută de proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, reprezintă nu doar o oportunitate de creștere a exporturilor, ci și un instrument strategic de consolidare a poziției soiului „Moldova” pe piața globală, printr-o abordare unitară și coordonată.
 
Conceptul „Moldova from Moldova” a fost prezentat recent la București în cadrul unui eveniment cu reprezentanți ai rețelelor de supermarketuri din România.
 
Vlad Vedrașco, membru al grupului de producători, a declarat că înființarea clubului a fost motivată de dorința de a consolida producția de struguri de calitate superioară, omogeni, pentru a crește și menține un segment de preț mai ridicat, adaptat așteptărilor consumatorilor din țările Uniunii Europene.
 
Totodată, inițiativa urmărește să aducă mai multă valoare atât rețelelor de supermarketuri care să aibă produs de calitate la raft, cât și producătorilor care să obțină un preț mai înalt, dar și să protejeze denumirea soiului, legată în mod direct de țara de origine.
 
La această etapă membri ai clubului sunt 3 producători care asigură respectarea cu strictețe a standardelor de calitate. Suntem la etapa de elaborare a unui regulament pe care se vor obliga să să îl respecte toți cei care vor dori să devină parte a clubului, spune Vlad Vedrașco.
 
Membrii clubului de calitate își propun să garanteze cumpărătorilor și partenerilor produse conforme cu standarde stricte de calitate, asigurând o încredere sporită în siguranța alimentară. Produsele livrate sub marca „Moldova din Moldova” vor avea o calitate uniformă și constantă, ceea ce le face ideale pentru cerințele riguroase ale pieței internaționale.
 
Importatorii vor fi asigurați cu un flux constant de produse, ambalate într-un design unic, care evidențiază autenticitatea și originea produselor. Toți producătorii, membri ai Clubului vor fi responsabili pentru calitatea strugurilor, iar mecanismele stricte de control și certificare vor oferi partenerilor o garanție suplimentară asupra standardelor respectate, afirmă Vad Vedrașco.
 
Clubul de Calitate al Producătorilor de Struguri de Masă reprezintă o inițiativă a exportatorilor de struguri și are un format deschis. Companiile exportatoare care dispun de infrastructură de post-recoltare, linii de sortare și ambalare a strugurilor de masă, dețin cantități de struguri de soiul Moldova de calitate extra și doresc să se alăture inițiativei Clubului, pot trimite o cerere în format liber la adresa de email sales@moldovagrapes.md. Cererea trebuie să includă o descriere succintă a companiei și a infrastructurii acesteia. Participanții selectați vor fi contactați de membrii Clubului și invitați la următoarea ședință.
loading ...