APICULTORII ÎNGRIJORAȚI DE VREMEA DE AFARĂ. Cresc cheltuielile și există risc de a obține mai puțină miere

08 mar 2022
După o iarnă grea și o primăvară friguroasă, când apicultorii sunt nevoiți să hrănească suplimentar albinele, când prețul la zahăr a crescut, iar cheltuielile pentru întreținerea familiilor de albine s-au mărit, acum au și alte impedimente, grija că nu vor culege miere atât cât și-au propus.
 
Cantitățile insuficiente de precipitații și decalajul mare de temperaturi pe timp de zi și noapte influențează negativ înflorirea copacilor, iar în consecință, și siguranța familiilor de albine. Există riscul ca în acest an să se adune mai puțină miere față de anii precedenți, a declarat pentru IPN Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor, transmite AGROMEDIA cu referire la IPN.

„Ar putea fi exact ca 2020, care a fost un an secetos. Dacă nu va fi umezeală, florile nu vor produce nectar și albinele nu vor avea ce culege. Dacă temperaturile pe timp de zi vor fi în continuare de +10 grade și mai mult, iar noaptea se vor înregistra din nou minus 5 grade, albinele nu se vor dezvolta cum trebuie, ca să poată produce miere. În 2020 copacii au avut flori, dar roada a fost compromisă, pentru era frig și albinele nu puteau zbura ca să polenizeze și să culeagă nectarul”, a specificat Ion Maxim.

Dacă frigul ține mai multe zile, e nevoie de hrană suplimentară pentru albine. „Dacă va fi frig o perioadă de 4-6 zile, albinele se vor face ghem. Se poate întâmpla ca hrană să fie în stup, dar ea să se afle la marginea stupului, unde ghemul nu ajunge. De aceea, e nevoie ca apicultorii să aplice hrană suplimentară albinelor deasupra cuibului astfel ca ele să se poată dezvolta”, a menționat președintele Asociației Naționale a Apicultorilor.

CUM ALEGEM SUPLIMENTELE NUTRITIVE DE CALITATE LA ALBINI ȘI CARE SUNT BENEFICIILE ACESTORA?

Pentru că stimularea albinelor pentru dezvoltare a început cu o lună mai devreme, cresc și cheltuielile apicultorilor.
 
„În anii anteriori, începeam stimularea la 10-15 martie, dar în anul curent am început la 10-15 februarie. Aceasta înseamnă că se măresc cheltuielile. Totodată, nu se știe cum în anul curent vor înflori copacii. Dacă simt lipsa hranei, atunci când depun puietul, albinele se opresc să se înmulțească și se stagnează dezvoltarea familiilor. În continuare dacă va fi frig și n-o să fie multe albine tinere, ele n-o să poată culege nectarul de la salcâmi, din care se face cea mai importantă roadă de miere”, a precizat Ion Maxim.

În anul 2021, în Republica Moldova s-u produs peste 5 mii tone de miere. În ultimii ani, cea mai bogată recoltă de miere a fost în 2017, când s-au produs aproape 7 mii de tone. În Republica Moldova sunt aproximativ 7 500 de apicultori înregistrați oficial.
loading ...