Seceta și temperaturile fierbinți au intensificat numărul de incendii de vegetație în toată țara. Suprafețe extinse de vegetație uscată și miriști au fost mistuite de flăcări în ultimele zile. Printre păgubiți este și un apicultor din Leova. Bărbatul și-a găsit stupina în flăcări și nu a mai putut salva 32 de stupi cu albine și remorca pe care stăteau aceștia.
Vântul puternic a răspândit focul cu viteză mare, astfel au putut fi salvați doar stupii care stăteau pe pământ. Din cauza temperaturii ridicate, și albinele au murit. Cel mai dureros este însă faptul că anterior, bărbatul luase un credit pentru a cumpăra stupii care au fost făcuți scrum. Apicultorul, Iurie Mitelea susține că pierderile sunt estimate la peste 200 de mii de lei.
Din câte spun pompierii, în zonă, focul mocnește de vreo 3 zile, au fost mai multe incendii. În noaptea când am dus stupii în acel loc, am văzut cum ardea miriștea în apropierea satului Sârma, dar erau pompierii și parcă lichidaseră incendiul. Din cauza vântului puternic, probabil, a sărit o scânteie și fiind totul uscat în jur, s-a aprins imediat. A ars ca benzina, într-un minut, s-au aprins câteva hectare.
A ars remorca în totalitate, 32 de stupi care erau pe ea, toate albinele zburătoare din ceilalți stupi. Aveam acolo mai multe ustensile, corpuri de rezervă, urdinișuri, centuri pentru fixarea stupilor, a ars totul. Au rămas câteva roiuri și în jur de 30, 35 de stupi, afectați și ei, dar pot fi restaurați.
Trebuie să iau totul de la zero! A declarat apicultorul, pentru AGROMEDIA.
Potrivit președintelui Asociației Apicultorilor din Leova și Cantemir, Gheorghe Moisa, apicultorii din regiune nu au rămas indiferenți. Solidari cu păgubitul, au decis să ajute care și cum poate, să doneze familii de albine, pentru a-l ajuta pe Iurie Mitelea să-și populeze stupina din nou.
Am fost la fața locului și am văzut dezastrul care s-a întâmplat. Fiindcă erau din poliuretan, stupii au ars foarte repede în totalitate. Iurie este un apicultor tânăr, membru al Asociației Apicultorilor și a rămas acum fără familiile de bază din stupină. Împreună cu apicultorii din zonă, am decis să-l ajutăm și să donăm câte 1, 2 sau 3 familii de albine, care și cum poate. Au sunat apicultori și de la Nisporeni, și de la Florești. Inițial, el nu a fost de acord, dar l-am convins, a declarat Gheorghe Moisa, pentru AGROMEDIA.
Pentru a evita situația în care s-a pomenit Iurie Mitelea, apicultorii ar fi interesați să-și asigure afacerile, dar ce propun în prezent companiile de asigurări, este mai mult convenabil pentru ele, decât pentru albinari.
Recomandăm apicultorilor să nu-și lase stupii nesupravegheați. E foarte mare riscul de incendii acum. De asemenea, binevenite sunt și asigurările în apicultură. Dar, pentru asta, avem nevoie de un mecanism de asigurare bine pus la punct, monitorizat de către stat. Sunt colegi care ar fi interesați să-și asigure afacerile, a menționat Gheorghe Moisa.
Potrivit serviciului de presă al IGSU, incendiul ar fi izbucnit într-o miriște din apropiere și s-a extins până la locul unde erau amplasați stupii.
În satul Sârma, raionul Leova a avut loc un incendiu de vegetație în cadrul căruia au fost afectați 67 de stupi de albine și aproximativ 45 de hectare de iarbă. La fața locului, au intervenit 3 echipe de pompieri și salvatori. Incendiul a fost lichidat, fără ca acesta să obțină răspândire, cu toate că suprafața afectată este una destul de mare, a declarat Liliana Pușcașu pentru AGROMEDIA.