VINE MIEREA DIN FLOARE DE TEI. Peste o săptămână produsul apicol va apărea pe piață. Despre preț și alte detalii, AICI

14 jul 2021

Mierea din floare de tei, bună și pentru holtei, va apărea pe piață cam peste o săptămână. Majoritatea apicultorilor s-au mutat cu tot cu stupine la poalele Codrilor și acum albinele sunt pe ultima sută de metri cu culesul mierii din floarea arborilor care ajung și până la 40 metri înălțime, după care trec imediat la floarea soarelui.
 
Contactat de AGROMEDIA, Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova (​ANARM), ne-a comunicat că albinari cu prisacă găsim și pe câmpurile cu culturi oleaginoase. Și acolo e în toi culesul.
 
În acest an ne bucură mult și flora spontană, adică cea sălbatică. Este din abundență și cei care nu au posibilitatea să ajungă la tei, aceasta poate fi o alternativă”, a menționat dl Maxim care și-a dus stupina lângă pădurea de la Condrița.
 
Se caută 200 tone de miere din floare de tei!
 
Apicultorii spun că vor avea miere, iar după prețul majorat pentru cea de salcâm se așteaptă o creștere și pentru cea de floare de tei, și pentru cea de floarea soarelui. Cel puțin, chiar și procesatorii, potrivit sursei, propun un preț mai mare. Ion Maxim a mai subliniat că mierea din această perioadă este mai degrabă polifloră, pentru că nu avem atâtea lanuri de floarea soarelui ca să o obținem în stare pură.
 
Anul trecut, pentru mierea polifloră prețul a pornit de la 30lei și a ajuns până la 45 lei mai spre toamnă, mă refer la cel angro. Cu amănuntul, a costat de la 45 la 65 și chiar la 70 lei/kg”, a spus apicultorul.
 
Întrebat despre decalajul mare de prețuri dintre mierea de salcâm și cea polifloră, președintele ANARM ne-a răspuns că “prima a fost  dintotdeauna mai solicitată, deoarece nu se cristalizează și este preferată de consumatori. A costat mereu dublu sau triplu față de cea polifloră.”
 
Deocamdată, nu se știe care va fi prețul pentru mierea din floare de tei, dat fiind că acesta este dictat de piață, inclusiv cea externă.
 
“Dar venim cu o noutate bună pentru apicultori. Am avut oaspeți din afară care au solicitat cca 200 tone de miere de tei pentru export. Apicultorii cu acest produs apicol vor putea obține și un preț mai bun, dacă există cerere”, ne-a relatat Ion Maxim.  
 
loading ...