În centrul festivalului s-a aflat expoziția de ovine și caprine, unde fermierii au prezentat animale din diferite rase și rezultatele muncii lor. Vizitatorii au putut vedea inclusiv exemplare de caracul și capre anglo-nubiene și au avut ocazia să discute cu crescătorii despre particularitățile acestora.
La eveniment a participat și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, care a evidențiat contribuția sectorului ovin și caprin la economia localităților rurale.

Creșterea ovinelor și caprinelor are un rol important în economia rurală. Vorbim despre locuri de muncă, venituri pentru familii, producție de lapte și carne, dar și despre posibilități de comercializare a produselor autohtone. Ceea ce apreciez la fermieri este determinarea de a-și dezvolta afacerile, de a investi în calitate și, mai ales, încrederea în ceea ce fac, a declarat ministrul.
Programul celor două zile a inclus un târg al meșterilor și producătorilor locali, articole tradiționale din blană, pomi fructiferi și decorativi, precum și activități dedicate gastronomiei și meșteșugurilor. Agenda a cuprins și concursurile „Fluieratul Mocănesc” și „Miss Miorița”, prezentări și demonstrații cu câini ciobănești, dar și activități pentru copii.

Festivalul a oferit crescătorilor un spațiu de promovare a animalelor și produselor proprii, aducând în atenția publicului atât activitatea fermelor, cât și patrimoniul pastoral.
