Incendiu de proporții la o fermă de păsări. 9 mii de găini, care se aflau în interior au ars de vii. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș al județului Satu Mare a fost alertat, miercuri dimineață, să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la o crescătorie de găini în localitatea Unimăt, județul Satu Mare, transmite AGROMEDIA, cu referire la presasm.
Din declarațiile proprietarului, în momentul izbucnirii incendiului, în hala de aproximativ 1.000 de metri pătrați se aflau 9.000 de găini ouătoare, care au ars de vii. Potrivit ISU Satu Mare, incendiul a izbucnit în zona de producţie a halei şi s-a extins la întreaga hală, care a ars în totalitate. Focul s-a manifestat violent, existând pericolul ca flăcările să se propage și la hala învecinată. În final, pompierii au reușit limitarea incendiului, după ce au degajat elemente combustibile din hala cuprinsă de flăcări.
Apelul la 112 a fost făcut de proprietarul fermei de găini, care a anunțat ulterior că nicio pasăre din cele aproximativ 9.000 câte se aflau în hală nu a supraviețuit incendiului. Valoarea investiției de la Unimăt a fost de 1,7 milioane lei, iar partea salvată de către pompieri are o valoare de aproximativ de 500.000 de lei.
La locul intervenției s-au deplastat 12 cadre militare cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, solicitându-se și sprijinul SVSU Acas.