MALADIILE COPITELOR LA VACI. Cauze, simptome, tratament, metode eficiente de îngrijire și curățare

26 jan 2023
Starea generală de sănătate a vacilor influențează semnificativ nivelul productiv. Maladiile copitelor sunt printre cele mai frecvente afecțiuni la vaci. Îngrijirea preventivă a devenit necesară pentru a asigura sănătatea copitelor, pentru a minimiza pierderile și costurile de tratament.

Cum îngrijim corect animalul? Vedeți în acest material sfaturile specialistului.

Ongloanele (unghiile) unei vaci sunt un strat de epiteliu cheratinizat cu rol de protecție externă, amortizare și susținere a membrelor. Stratul cornos al onglonului crește ca și unghia oamenilor – continuu, aproximativ 0,5 cm lunar. În timpul mersului animalului, unghia se tocește. Această tocire are loc diferit, în dependență de mediul de trai al animalului.

Specialiștii recomandă curățarea ongloanelor este recomandat să fie efectuată de 2 ori pe an.

Problemele majore ale sănătății vacilor sunt: mastitele, patologii legate de reproducție și șchiopătatul.

Cauzele principale ale apariției șchiopătării sunt următoarele:
  1. Dereglarea proceselor metabolice (acidoză, alimentație dezechilibrată, lipsă de oligoelemente, hrană de proastă calitate);
  2. Condiții de întreținere nesatisfăcătoare (nerespectarea igienei, umiditate ridicată în adăposturi, așternut excesiv de adânc și neuniform, pardoseală neuniformă din beton);
  3. Neefectuarea curățirii igienice (preventive) a ongloanelor;
  4. Pătrunderea infecțiilor prin țesuturile afectate ale ongloanelor;
  5. Unele patologii generale.
În majoritatea cazurilor, localizarea șchiopătării este la nivelul ongloanelor. în funcție de severitatea șchiopăturilor, pot fi înregistrate următoarele pierderi:
  1. Pierderea în greutatea corporală
  2. Scăderea producției de lapte cu minim 25%
  3. Scăderea aportului de substanță uscată
  4. Scăderea longevității efectivului
  5. Scăderea eficienței reproductive
Important! Îngrijirea regulată a ongloanelor (curățarea igienică, dezinfecția) poate crește șansele unei bune sănătăți a ongloanelor, dar utilizarea necorespunzătoare a băilor de copite poate provoca chiar mai mult daune decât bine. Prevenirea și tratarea promptă a problemelor ongloanelor pot reduce semnificativ costurile și suferința animalelor.

Șchiopătarea apare la 30 de zile de la apariția unei patologii. Principalele patologii care pot apărea la nivelul ongloanelor sunt pododermatitele – inflamații ale membranei cheratogene. Factori declanșatori ai acestei patologii sunt: crăpăturile, rănile.
  • Afecțiunile copitelor la vaci pot fi de diferite tipuri:
  • Pododermatita gangrenoasă
  • Flegmonul interdegital
  • Laminita acută
  • Ulcerul podal Rusterholz
Pentru detalii despre fiecare afecțiune în parte, cauze de apariție, tratament și curățarea corectă a copitelor, unelte neesare și alte detalii utile, urmăriți materialul video de mai jos.
 
loading ...