CHINA, CEL MAI MARE CONSUMATOR DE PORUMB. Iată de unde importă cantități considerabile

30 oct 2020
Se pare că China este cel mai mare consumator de porumb din lume. Cel puțin asta arată datele statistice. Importurile de porumb ale Chinei în perioada ianuarie-septembrie au ajuns la 6,3 milioane de tone, în cea mai mare parte din Ucraina şi SUA. Datele oficiale arată că Ucraina este în continuare cel mai mare exportator de porumb către China, cu 3,8 milioane de tone deja livrate până în septembrie, cu un vârf în lunile mai şi iunie, când au fost livrate 890 mii tone şi, respectiv, 846 mii tone. Potrivit unei analize realizate de revista-ferma.ro o creştere a importurilor chinezeşti de porumb a provenit din SUA la sfârșitul lunii aprilie, când au fost expediate 636 tone. Până în acel moment au mai existat tranzacţii cerealiere însă doar cu sorg din SUA. Au urmat apoi livrări mai mari în mai, de 129 mii tone şi în iunie cu 277 mii tone de porumb american exportat către China.



De atunci, pe principalele rute de export din Golful SUA, Pacificul de Nord-Vest şi piaţa de containere interioare, aproximativ 2,5 milioane de tone de porumb din SUA au fost inspectate pentru export. În acelaşi timp, alte cel puţin 225 mii de tone de porumb se aşteaptă să se încarce în octombrie, din porturile Ucrainei, cu destinaţia China.

Toate aceste date arată că importurile de porumb ale Chinei vor depăşi nivelurile prognozate anterior de USDA de 7 milioane de tone. În anul de comercializare 2015-2016 s-au înregistrat cele mai mari importuri de porumb ale Chinei din ultimii cincizeci de ani, cu 5,5 milioane de tone importate. În aceste condiţii, Agricensus estimează că importurile de porumb vor ajunge la 1,4 milioane de tone, iar în ianuarie-iulie 2021 se vor adăuga alte 5 milioane tone.



Ce face Rusia la Capitolul exporturi de porumb: Și Federația Rusă și-a dublat exporturile de porumb către China. Aceeași sursă arată că Rusia a exportat 150 mii tone de porumb în iulie, cu 25% mai mult decât în iunie şi cu 29% mai puţin decât în iulie 2019. Astfel, exporturile ruseşti de porumb au ajuns la 4 milioane de tone, cu 54% mai mult faţă de sezonul precedent. În iulie, cea mai mare parte a exporturilor ruse de porumb au fost expediate totuși către Iran, stat care absoarbe 40% din exporturile de porumb din Rusia. Cu toate acestea, Iranul şi-a redus achiziţiile de porumb cu 3% faţă de 2018-2019. Creşterea exporturilor ruseşti de porumb s-a înregistrat către aproape toate celelalte destinaţii tradiţionale, în special către Coreea de Sud de opt ori, Turcia - de trei ori, iar către China şi Georgia s-a dublat.
loading ...