Un grup de fermieri din raionul Soroca au efectuat o vizită de studiu la Agrofirma BUCURIA-SATURN din satul Rudi, care aparține antreprenorului Vsevolod Dabija. Întâlnirea a fost organizată în cadrul Programului de extensiune rurală, lansat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare și implementat de Federația Agricultorilor din Republica Moldova (FARM).
Vasile Pojoga, manager proiect în cadrul FARM, ne-a comunicat că proiectul a demarat în luna iulie și va dura până la finele anului curent. „Organizăm activități sub diverse forme: instruiri, consultații individuale pentru producători de la experții în domeniu și vizite de studiu efectuate în această lună, cât ne mai permit condițiile meteo. Scopul este ca tinerii fermieri să ia cunoștință de noile tehnologii și practici implementate de agricultorii performanți. E pentru ca viitorii lideri agricoli să înțeleagă pașii pe care trebuie să-i facă pentru a-și dezvolta afacerea”, a spus dl Pojoga.
De menționat că întreprinderea dlui Dabija este considerată una model, el fiind unul dintre agricultorii cu renume în zonă, dar și în țară. Agrofirma deține 1 500 ha, dintre care 280 sunt plantate cu livezi de măr, vișine și prune, marfa fiind exportată în Federația Rusă.
Azi 4 ha, iar mâine - 40
Solicitat de AGROMEDIA, dl Dabija ne-a spus că este întotdeauna bucuros de oaspeți. „Cei care m-au vizitat ieri sunt fermieri începători, dețin câte 4-5 ha de livadă. Dar le-am spus că prin muncă pot ajunge și la 40, și la 100. Au fost curioși să afle întreg procesul tehnologic, inclusiv păstrarea recoltei în frigiderul cu o capacitate de 1 500 tone. Deocamdată am doar 14 ha de livezi superintensive, trei și cu plasă antigrindină, 11 le-am plantat anul acesta și le voi dota cu sistem de irigare. Deținem o linie de sortare a fructelor, una de confecționare a cutiilor de carton pentru exportul de mere. În întreprinderea noastră mărul are ciclu închis: îl producem de la început și până la destinație. Avem tehnică modernă, tractoare și combine, agregate, iar tinerii fermieri au vrut să cunoască în detalii cum funcționează fiacare. Le-am răspuns la toate întrebările”, ne-a povestit fermierul.
Grupul de agricultori a fost creat de Maria Marchitan, directorul executiv al Organizației Teritoriale, FARM Asociația Producătorilor Agricoli Teragronord. „ L-am ales pe dl Dabija pentru că are experiență destulă pe care o poate împărtăși și altor colegi aflați la început de cale. Producătorii mai tineri au nevoie de sfaturi. Și el, fiind agricultor din 2000, le-a oferit cu drag”, ne-a spus dna Marchitan.
Potrivit ei, tinerii fermieri din regiune sunt gata să viziteze și livada dlui Constantin Furculiță din satul Racovăț. „Este una dintre cele mai moderne din țară, cultivă mere și pere și cred că pomicultorii începători vor dori să afle cât mai multe despre soiurile pe care le cultivă și cum a ajuns să exporte în mai multe țări”, a mai adăugat dna Marchitan.
Constantin Furculiță cultivă şapte soiuri de mere, precum Gala, Rad cif, Golden. Livada este una intensivă, ceea ce presupune că are o densitate mai mare de pomi per hectar. Dacă în una obişnuită sunt de la 800 la 1200 de pomi, iar recolta este de până la 40 de tone, în aceasta sunt plantați aproximativ patru mii de pomi, iar recolta este de până la 80 de tone.
La Soroca, FARM are 200 membri, peste 50 sunt femei, iar lista cu tinerii fermieri se completează lunar.
Imagine: ziarulnostru.info